Feed on
Posts
Comments
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei ©Adevărul

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei ©Adevărul

„Adevărul” scrie astăzi că lucrările de renovare a celui mai important muzeu de istorie din Transilvania, cel de la Cluj, vor mai dura cel puţin doi ani. La cum merg treburile în România, asta înseamnă, probabil, trei-patru ani, în care instituţia va sta cu lacătul pus. E mai bine aşa decât să se prezinte vizitatorilor cum era în luna mai, ultima oară când l-am vizitat.

Vizita a început prost, cu paznicul de la poartă uitându-se la mine chiorâş, descumpănit că cineva chiar vrea să viziteze muzeul. Mi-a spus că expoziţia permanentă este închisă şi a anunţat-o prin telefon pe tânara care avea în grijă expoziţia temporară că are un vizitator.

Am urcat pe scările jegoase până la sala de expoziţii temporare, unde domniţa în cauză – presupun că e muzeolog – m-a întâmpinat surprinsă şi total nepregătită să răpundă la întrebări legate de expoziţie. La curiozităţile mele nu a putut să-mi răspundă decât cu întrebarea dacă sunt încă student.

Subiectul expoziţiei „Scrierea dunăreană în lumina descoperirilor de la Turdaş şi Tărtăria” o depăşea clar. Mi-a mai spus, cu un aer complice, că  biroul profesorului Vlassa – cel care a descoperit tăbliţele de la Tărtăria – aflat în expoziţie era, de fapt, reconstituit dintr-o serie de obiecte puse la un loc astfel încât „să dea bine”.

În rest, expoziţia propriu-zisă nu era rău concepută, reuşind să ofere o privire de ansamblu asupra cercetărilor referitoare la ceea ce ar putea fi prima scriere atestată în istorie.

Când am anunţat că vreau să vizitez şi Tezaurul, domnişoara, care iniţial refuzase să-mi taie bilet, pentru că nu avea să-mi dea schimb de la 50 de lei, m-a informat că trebuie să totuşi să plătesc, suma fiind ceva mai mare. M-am conformat, după care a urmat un şir de telefoane date ba pe fix, ba pe mobil, pentru a-l depista pe responsabilul cu accesul în sălile unde se află Tezaurul.

După depistarea individului, presupun că şi el muzeolog, am putut admira în toată splendoarea Tezaurul Transilvaniei, înghesuit în trei săli insalubre, la parter, cu kosonii şi alte piese valoroase aruncate claie peste grămadă în nişte vitrine prost amplasate şi execrabil explicate.

Tăbliţele de la Tărtăria, cele originale, căci în sala de expoziţie erau copii ale lor, erau vârâte într-o vitrină meschină, lângă diverse piese de aur, fără nicio explicaţie. Angajaţii muzeului nu au fost capabili să-mi spună nimic despre piesele din tezaur, dar mi-au înmânat un teanc de coli A4 trase în ţiplă şi legate cu sfoară colorată. Cred că ţinea loc de catalog al expoziţiei originale. Dar, între timp, ordinea exponatelor se schimbase. Cerând lămuriri pe această temă, am primit aceleaşi ridicări din umăr şi priviri şi mai cercetătoare.

În fine, am terminat de vizitat şi Tezaurul şi am plecat cu impresia că am vizitat un muzeu sătesc. În spate, parcă i-am auzit pe cei doi angajaţi respirând uşuraţi… Decât aşa muzeu, mai bine lipsă.

Materialul despre renovarea Muzeului şi planurile de viitor ale directorului interimar îl găsiţi aici

PS: La fel de ruşinos este şi site-ul instituţiei clujene: http://www.istoria-transilvaniei.ro/Index.aspx. Spre comparaţie, site-ul Muzeului de istorie din Sibiu: http://www.brukenthalmuseum.ro/istorie/.

2 Responses to “Un dezastru suspendat cel puţin doi ani”

  1. tiberiufarcash spune:

    Uluitoare descrierea. Pai e rusine nationala ce descrii tu aici efectiv, asta suntem noi, ardelenii, ne batem joc de valorile nationale.
    Ufff de aveau altii bogatia noastra faceau un festival de nu ne vedeam.

  2. […] un gust amar lăsat de ultima experienţă avută la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT), am […]

Leave a Reply