Feed on
Posts
Comments
Valul de pământ de pe latura sudică a dealului ©7C

Valul de pământ de pe latura sudică a dealului ©7C

Mănăşturul este unul dintre cele mai urâte cartiere din Europa, şi nu trebuie să fii mare estet ca să îţi dai seama de asta. Există, însă, un loc, chiar la intrarea în Mănăştur dinspre centrul oraşului, care este într-o disonanţă absolută cu griul murdar al marelui cartier-dormitor. Este vorba de Dealul Calvaria. O zonă verde dominată de o biserică impunătoare.

Nu sunt, din păcate, mulţi clujenii care ştiu că locul acesta musteşte efectiv de istorie. Că poate chiar de aici îşi conducea românul Gelou ţara, că aici a fost prima cetate a comitatului Cluj sau că aici a funcţionat una dintre cele mai importante instituţii ale Transilvaniei medievale – locul de adeverire de la Cluj-Mănăştur.

Dealul care domina valea Someşului Mic din Floreşti până spre centrul actual al Clujului este acum ascuns de blocurile din cartierul Plopilor şi de pasajul rutier de pe Calea Floreşti. Aproape că nici nu vezi, printre blocuri, cum ţâşneşte turnul bisericii spre cer.

Istoria locului este extrem de densă. Cercetătorii nu au reuşit încă să se pună de acord dacă prima fază a fortificaţiei datează dinaintea cuceririi Transilvaniei de către maghiari sau este ulterioară acesteia.

Majoritatea acceptă sau cel puţin iau în calcul existenţa cetăţii încă din secolul al IX-lea, aceasta făcând parte din sistemul defensiv al voievodatului lui Gelou. În acest context, există ipoteza ca ea să fi fost chiar cetatea de scaun a voievodatului. Era vorba de o fortificaţie modestă, cu un val de pământ înalt de numai doi metri.

Aleea elegantă este mărginită de o ţeavă de gaz respingătoare ©7C

Aleea elegantă este mărginită de o ţeavă de gaz respingătoare ©7C

Lucrurile devin ceva mai clare odată cu trecerea timpului. Astfel, este cert că aici a funcţionat prima cetate regală a comitatului Cluj, din perioada arpadiană. Aceasta avea un val de pământ cu un metru mai înalt decât cel anterior şi o palisadă pe coama valului. Fortificaţia a fost însă prea slabă pentru a rezista unui atac peceneg la 1068, când a fost distrusă, iar aşezarea pe care o proteja a fost arsă din temelii.

După atacul peceneg, cetatea a fost refăcută şi aici a fost fondată, probabil în perioada regelui Ladislau cel Sfânt (1063-1074),  şi o abaţie benedictină consacrată Sfintei Fecioare, cu numele „Monasterium Beatae Mariae Virginis de Clus-Monostora”. Aşezământul avea să dea numele satului Mănăştur (în maghiară „monostor” înseamnă mănăstire) care s-a închegat în jurul ei şi care abia în 1 ianuarie 1895 a devenit parte a oraşului Cluj.

Cetatea este atestată documentar la 1213 sub denumirea „Castrum Clus”. Aici şi-a avut probabil reşedinţa şi acel Toma (Thomas), primul comite reţinut de istorie al Clujului, menţionat într-un document databil în anii 1173-1177.

Faţada vestică a bisericii ©

Faţada vestică a bisericii © 7C

Se ştie că în secolul XIII, abaţia era înconjurată de un zid de piatră, ale cărui ruine mai erau vizibile în secolul al XIX-lea. Atacul mongolilor de la 1241 a devastat atât cetatea cât şi abaţia de aici.

După acest atac, cetatea nu a mai fost refăcută. Abaţia a fost însă reorganizată, dar după o pauză de câteva decenii, fiind din nou pomenită abia în 1296. Abaţia benedictină a fost, de la fondare şi până la alungarea călugărilor, o instituţie atipică. Ea nu se subordona episcopiei transilvănene cu sediul la Alba Iulia, ci direct arhiepiscopului de Esztergom, primatul Ungariei. De aici au pornit o serie de conflicte între episcopia de Alba Iulia şi abaţia de la Cluj-Mănăştur.

Într-un episod violent petrecut în jurul anului 1220, episcopul Wilhelm a atacat mănăstirea, i-a alungat pe benedictini, a ars privilegiile papale acordate aşezământului monahal şi le-a aruncat în Someş pe cele regale. Ca o compensaţie, în 1222 papa Honorius al III-lea a acordat abatelui de Cluj-Mănăştur dreptul de a purta inel şi mitră episcopale.

Biserica Calvaria, vedere dinspre nord-est ©7C

Biserica Calvaria, vedere dinspre nord-est ©7C

Abaţia benedictină de pe Dealul Calvaria a jucat un rol important pentru Ardeal, din secolul al XIV-lea încolo, deoarece aici funcţiona unul dintre cele două locuri de adeverire (cu rol de notariat) din voievodat, pe lângă cel de la Alba Iulia. Documentele emise aici sunt de mare valoare istorică pentru comitatele din partea nordică a voievodatului: Cluj, Turda, Dăbâca şi Solnocul Interior, dar şi pentru Crasna sau Solnocul de Mijloc, situate în afara Transilvaniei istorice.

Istoria locului urma să ia o cu totul altă turnură în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, odată cu Reforma, când călugării benedictini au fost alungaţi. Clădirea mănăstirii a fost dată iezuiţilor la 1580, aceştia înfiinţând aici o şcoală, care ulterior a fost mutată în oraşul Cluj.

În 1773 ordinul iezuit a fost dizolvat iar biserica de aici, abandonată. A fost folosită ca depozit de armata austriacă, iar la începutul secolului al XIX-lea a fost dărâmată. A mai rămas în picioare doar corul, folosit drept capelă. În 1896, ironia sorţii, chiar la iniţiativa episcopiei de la Alba Iulia a fost construită nava actuală a bisericii, lipită de cor.

În secolul trecut, biserica a fost cedată greco-catolicilor, ea ajungând ortodoxă, după  interzicerea confesiunii unite cu Roma. În 1994 a fost retrocedată bisericii romano-catolice.

Cadranul solar de pe faţada sudică ©7C

Cadranul solar de pe faţada sudică ©7C

Sculptură de pe faţada sudică ©7C

Sculptură de pe faţada vestică ©7C

Altarul capelei Calvaria ©7C

Altarul capelei Calvaria ©7C

Din vechea biserică s-au mai păstrat portalul de la intrare, câteva statui încastrate pe faţada vestică, printre care şi o remarcabilă „Fecioara cu pruncul”, un cadran solar încastrat pe faţada sudică şi un leu. Acesta se află pe faţada sud-estică a bisericii şi este cea mai veche relicvă a locului, provenind din biserica existentă înainte de 1241. Corul este ridicat în stil gotic, iar nava în stil neogotic. În interior, biserica frapează prin austeritate, fiind cea mai sărăcăcios decorată mare biserică a Clujului.

Clopotniţa proiectată de Kós Karóly ©7C

Clopotniţa proiectată de Kós Karóly ©7C

Din fortificaţiile locului care a dat numele Mănăşturului şi a intrat în istorie odată cu numele Clujului a mai rămas în picioare, pe lângă corul bisericii, valul de pământ, bine păstrat. Drumul spre biserică trece chiar prin acesta, având în stânga clopotniţa proiectată în 1922 de arhitectul Kós Károly pe coama valului, iar în dreapta, capela Calvaria, ridicată în 1831, de la care zona îşi trage actualul nume.

Dincolo de valul de pământ, în stânga aleii pietruite se află câteva morminte răzleţe iar în dreapta, o zonă verde presărată cu câteva cruci albe.

Urmează biserica, şi, în faţa intrării în biserică, un platou cu iarbă verde care contrastează flagrant cu imaginea celui mai mare bloc din Cluj, cel de pe strada Primăverii colţ cu Calea Floreşti, care i se opune pe diagonală.

Tăbliţa care interzice călcatul pe iarbă ©7C

Tăbliţa care interzice călcatul pe iarbă ©7C

Aici e linişte, se pot auzi chiar şi păsări cântând şi doar ca zgomot de fond se aud motoarele turate şi foşnetul urban dimprejur. Dar ar fi fost prea frumos ca cineva să nu ia măsuri să nu te poţi bucura de serenitatea acestui spaţiu. Aşa că parohia a instalat un ditamai panoul, unde este scris atât în română cât şi în maghiară că în zonă este interzis călcatul pe iarbă (o prostie specifică României, dar, iată, nu doar locuitorilor români), jocurile sportive, plimbarea câinilor etc. Bine că încă mai avem voie să respirăm preţiosul aer pe care îl respiră şi angajaţii parohiei :).

6 Responses to “Castrum Clus, locul care ne-a dat nume”

  1. Andrei spune:

    Foarte interesant. Nici nu m-as fi gandit ca exista atata istorie in Manastur!

  2. corina spune:

    Am fost plăcut surprinsă, citind articolul, deoarece am constatat de ceva vreme că am început şi noi să căutăm, să apreciem şi să punem în valoare istoria noastră şi să nu ne mai plângem de milă. Este important să vedem lucrurile frumoase din jur şi să nu dăm vina pe orice pentru ce suntem azi ca ţară. Pentru asta ţin să fac o precizare. M-am cam desumflat când am citit ultimul paragraf. Trezirea o avem. Dar ne lipseşte totuşi ceva. Poate o viziune de ansamblu a tuturor nemulţumirilor. E mai uşor să acuzi angajaţii unei parohii, care poate nici nu este prea înghiţită datorită apartenenţei etnice, decât să vezi lucrurile aşa cum sunt ele. Nemulţumirea din câte am înţeles vine din faptul că nu ne putem plimba cânii în curtea unei biserici – menţionez faptul că, din păcate mulţi dintre cei care au câini încă nu au educaţia şi respectul necesare pentru a curăţa după preaminunatele odrasle -; nu putem practica jocuri sportive – menţionez şi aici faptul că, tot din păcate, mulţi dintre români încă nu au învăţat să aibă grijă de curăţenia mediului, scăpând câte un ambalaj în urma lor, după ce au consumat un junk food -. Ne referim totuşi la curtea unei biserici, oricare ar fi ea. Nu este un parc, nu este un loc de joacă şi nici o pistă pentru biciclişti. Pentru asta avem parcul Babeş, la doar câţiva metri distanţă, unde păsările cântă la fel de frumos, iar aerul preţios este la fel de respirabil, poate chiar mai respirabil fiind mai mult spaţiu verde.

    • SeptemCastra spune:

      @ Corina: Aveţi mare dreptate cu privire la civilizaţia celor care îşi plimbă câinii sau aruncă ambalaje. Totuşi, mie mi s-au părut prea multe restricţii pentru singurul petec verde din Mănăştur. În definitiv, este un spaţiu privat dar asimilat celui public, date fiind monumentele existente (biserica şi cetatea de pământ) şi nu ar trebui să existe atâta îngrădiri. Nu văd ce ar fi rău dacă te-ai întinde pe iarbă să citeşti o carte, cum fac de exemplu vienezii în parcurile de lângă Hofburg. În fine, de când am scris textul, situaţia s-a înrăutăţit. Perimetrul a fost împrejmuit cu gard iar accesul este permis doar între anumite ore.

  3. Selfish spune:

    Ei da … si eu am constatat cu surprindere faptul ca perimetrul a fost imprejmuit cu un gard si accesul permis doar intre anumite ore …sincer ii chiar aiurea . Iar de parcul Babes …
    Inteleg intr-o oarecare masura faptul ca a fi civilizat pentru unii ii un efort mult prea mare …
    Calcatul pe iarba nu-i o tragedie , dar multi inca nu au inteles acest lucru .

  4. sabin razorean spune:

    Asa cum spunea intr-un drept la replica Gh.Funar, „Clujul este un oras incarcat de istorie”.Simpatic este ca in Measgerul din 95 o doamna S.(nu ii spunem numele complet pt. ca este chiar o doamna de treaba si mama de jurnalisti) a dactilografiat si a scapat decorectura incarcat fara R. Dar semnat Funar!
    Ce pacat ca in loc de monumente carachioase, sinistre pe alocuri in cei 12 !!! ani de primariat a distrus doar nu a facut spatii verzi.Ce bine ar fi sa apara intr-un ziar Monumentul din Cluj si numele auorului(eventual cu poza).
    Oare este adevarat ca noii platani din Piata Unirii au costat contribuabilul cca.215 milioane de lei bucata???!!!
    Pretul chiar ar merita o tablita din partea unui ONG a unui ziar.felicitari pentru blog!

Leave a Reply