Feed on
Posts
Comments
Schelăria de lemn înconjoară cetatea de la Deva

Accesul în cetatea de la Deva este interzis ©7C

Cetatea Devei ar putea fi un paradis urban: o pădure luxuriantă situată pe un deal abrupt, încununată de o cetate medievală impunătoare, toate acestea înconjurate din trei părţi de oraş. Greu de găsit în Transilvania ceva asemănător.

Dincolo de Carpaţi, cetatea Neamţului şi cea a Sucevei aduc într-un fel cu cea a Devei, dar înălţimile pe care sunt situate nu ţâşnesc din mijlocul aglomerării urbane ci sunt situate la distanţă.

Cetatea Devei se află de doi ani în şantier şi nu poate fi vizitată în amănunt. Turiştii care ajung până sus trebuie să se mulţumească să vadă zidurile de la exterior, accesul pe platoul din vârful dealului fiind interzis. Chiar şi aşa, merită să dai o raită până la cetate, măcar pentru panorama care se deschide de aici spre Valea Mureşului.

Monumentul este atestat documentar în 1269, cu trimitere la o bătălie care a avut loc „sub castro Dewa vocato” în 1265, fiind vorba, aşadar, de una dintre numeroasele fortificaţii ridicate în Transilvania după invazia mongolă de la 1241.

Cetatea Devei2

Fortificaţia este situată pe un deal de origine vulcanică ©7C

Ceatatea este menţionată indirect în anul 126

Cetatea este menţionată indirect în anul 1265 ©7C

Fortificaţia de la Deva, împreună cu cea de la Lipova, a avut menirea de a controla accesul dinspre Câmpia Panonică spre Transilvania, pe valea largă a Mureşului. În termeni contemporani, am spune că superviza traficul pe Coridorul al IV-lea Paneuropean.

Cea mai importantă marfă la vremea respectivă, transportată cu plutele pe Mureş, era sarea, provenită de la Ocna Mureş şi Ocna Sibiului.

113 trepte deschid drumul spre cetate

113 trepte deschid drumul spre cetate ©7C

În ziua de azi, ca să ajungi la Cetatea Devei sunt două variante, prima, şi cea mai folosită, este telecabina, existentă din 2004, care poate fi luată de la poalele cetăţii, lângă stadion.

Varianta a doua este o plimbare de 30 – 40 de minute prin pădure. Acest itinerariu începe din Parcul Cetăţii, cândva cochet, acum lăsat să se părăginească, şi are primul stop la Castelul Magna Curia, de la poalele Cetăţii, unde funcţionează, când funcţionează, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

Momentan nu se poate vizita nimic care să facă vorbire despre cele menţionate în titulatura muzeului, ci doar o expoziţie temporară, de antichităţi egiptene (!).

O cărare pitorească duce spre Poarta I a cetăţii

O cărare pitorească duce spre Poarta I a cetăţii ©7C

Partea bună este că Magna Curia a fost frumos restaurat, după ani lungi în care a arătat ca o ruină, şi este acum clădirea cu care se fotografiază în fundal majoritatea turiştilor care ajung la Deva.

De la muzeu se poate achiziţiona un pliant care prezintă istoria Cetăţii Devei, în română şi maghiară, sau în franceză şi engleză, dar care trebuie privit cu multe rezerve deoarece conţine erori de cronologie şi confuzii de persoane, precum şi informaţii pur şi simplu eronate.

Drumul spre cetate porneşte efectiv de la ieşirea din parc şi este „semnalat” de o tablă ruginită de pe care nu se mai poate citi nimic. După acest panou începe o scară masivă cu

Telecabina

Telecabina intersectează cărăruia din pădure ©7C

113 trepte, având la bază un alt panou, de data aceasta lizibil, care avertizează turiştii că intră în perimetrul Rezervaţiei Naturale „Dealul Cetăţii Deva”, de tip mixt: geologică (con vulcanic), naturală (peste 1.300 de specii de floră şi faună) şi istorică (cetatea medievală).

La capătul celor 113 trepte, drumul o face la dreapta, ajungând după câţiva metri la un tunel tăiat în stâncă. La capătul tunelului începe cărarea spre cetate. Urmează 15-20 de minute de plimbare printr-un peisaj de poveste.

La un moment dat, poteca se intersectează cu traseul telecabinei, aceasta fiind singura sincopă în simfonia de culori a frunzelor de toamnă. Cărăruia se termină în faţa Porţii I a cetăţii, de unde începe alta, mai pieptişă şi străjuită pe stânga de primul zid de incintă al fortificaţiei, păstrat pe alocuri până la o înălţime de trei metri.

După alte zece minute de mers pe jos, apare Poarta a II-a, pe care a crescut o frumoasă şi sănătoasă pădurice. Încăperea din dreapta porţii, care trebuie că a avut rolul de cameră de gardă, a fost transformată într-un WC improvizat.

Poarta I

Poarta a I-a a cetăţii ©7C

Zidul exterior

Zidul dintre Poarta I şi Poarta II ©7C

Mizerie la Poarta a II-a

Poarta II, transformată în WC ©7C

Mai trec câteva zeci de metri şi drumul ajunge la cetatea propriu-zisă. Niciun castelan nu te împină, ci doar un câine legat cu lanţul te priveşte plictisit, din dreptul staţiei terminus a telecabinei. O dugheană oferă spre vânzare kitsch-urile de rigoare şi câteva materiale informative despre cetate.

Elevii aduşi „cu clasa” în excursie şi pensionarii maghiari sunt arhetipurile turistului care ajunge la cetate. Schelăria de lemn care face cetatea greu de întrezărit îi descurajează pe restul.

interzis1

Accesul interzis ©7C

panou

Panoul informativ ©7C

Câinele-castelan

Câinele-castelan ©7C

Semnele cu inscripţia „Interzis pietonilor” (deci cu maşinile se poate?) îţi aduc aminte că, de doi ani, cetatea este nevizitabilă. Un panou informează că aici se desfăşoară lucrări de reabilitare de primă necesitate care ar trebui să se încheie în luna decembrie 2009. Greu de crezut că acest lucru se va întâmpla, la cum arată acum şantierul.

Proiectul de reabilitare este conceput în două etape, cea prezentă fiind prima. La final, se urmăreşte reabilitarea Sălii Cavalerilor, a mormântului lui David Francisc, amenajarea unui teatru în aer liber, a unei cafenele literare şi  a unui mic muzeu. Potrivit estimărilor iniţiale, restaurarea ar urma să fie gata în 2012. Proiectul a fost autorizat cu greu de Academia Română, după mai multe tentative eşuate, dat fiind statutul de rezervaţie al zonei.


Cronologie

1265 – Cetatea este deja construită, la poalele ei având loc o confruntare între forţe cumane conduse de Ladislau Kán I şi fratele său, Gyula, şi o armată a „Regelui tânăr” Ştefan al V-lea, condusă de Petru Csák, în timpul războiului civil dintre Ştefan, guvernator al estului Ungariei, şi tatăl său, regele Bela al IV-lea.

1269 – Prima atestare documentară a cetăţii, în două acte de danie către nobili care au participat de partea lui Petru Csák la bătălia din 1265, unul dintre ei este Chyl de Câlnic, greavul sas care a fondat fortăreaţa din satul cu acelaşi nume, astăzi în patrimoniul UNESCO

circa 1300 – Cetatea devine reşedinţa principală a voievodului Transilvaniei Ladislau Kán II, într-o perioadă în care Ardealul a depins doar formal de regatul Ungariei.

Bastionul Bethlen

Bastionul Bethlen ©7C

1307 – Otto de Wittelsbach, pretendent la tronul Ungariei, este „arestat” de Ladislau Kán, iar coroana Sfântului Ştefan, care se afla asupra sa, este păstrată în Cetatea Devei până în 1308

1315 – Cetatea este cucerită de Carol Robert de Anjou, redevenind proprietatea regală

1444 – Cetatea este donată de Regele Vladislav I lui Ioan (Iancu) de Hunedoara. După decesul acestuia, este moştenită de fiul său, Matia Corvin, care moare în 1490. Sub cei doi Huniazi, cetatea este lărgită şi întărită

1530 – Cetatea trece în stăpânirea familiei princiare Zapolya

1579 – În Cetatea Devei moare întemniţat Francisc David, fondatorul unitarianismului

1581 – Voievodul Cristofor Bathory finanţează printr-o donaţie întărirea cetăţii, misiune dusă la bun sfârşit de comandantul oştilor ardelene, Ferenc Gesthy, stăpânul cetăţii şi al domeniului înconjurător

1601 – Trupele care îl însoţesc pe Mihai Viteazul spre Praga sunt bombardate din Cetatea Devei

sec. XVII – Fortificaţia este stăpânită de mai mulţi principi ai Transilvaniei (Gabriel Bethlen, Francisc Rácóczi I, Acaţiu Barcsay)

Poarta II

Pe poarta a II-a a crescut o pădurice ©7C

sec XVIII – Cetatea este administrată de mai mulţi guvernatori şi/sau comandanţi militari ai Transilvaniei, integrată Imperiului Habsburgic

1784 – La poalele cetăţii sunt ucişi 86 de iobagi din oastea de răsculaţi a lui Horea, Cloşca şi Crişan. Ultimatul dat de răsculaţi nobililor din cetate este considerat programul politic al revoltei

1817 – Aflat în vizită în Transilvania, împăratul Francisc I ordonă refacerea fortificaţiei, ajunsă în semiparagină

1849 – Cetatea, ocupată de trupe austriece, este asediată de o armată maghiară. Înainte de a o preda, trupele austriece aruncă în aer depozitul de muniţie, aducând cetatea aproape de starea în care se află acum

1969-1970 – Elevii, inginerii şi maiştrii Liceului de Construcţii din Deva degajează cetatea de dărâmături, fără îndrumare de specialitate

Magna Curia

Primele date certe despre existenţa unui castel la poalele cetăţii datează din 1590, când stăpânul domeniului era Francisc Gesthy, comandatul oştilor transilvane, dar se presupune că acesta data, într-o primă fază, încă de la sfârşitul secolului al XV-lea.

Magna Curia

Castelul „Magna Curia” ©7C

Principele Gabriel Bethlen a refăcut edificiul între 1614-1615, lucrările fiind coordonate de un arhitect italian, care i-a imprimat o alură renascentistă. Între anii 1744-1746, castelul este din nou refăcut, de data această în stil baroc, de guvernatorul Transilvaniei, Johann Haller.

În mare măsură înfăţişarea actuală este datorată acestei ultime refaceri. În faţa clădirii se află o fântână (seacă) din care se înalţă, în mijloc, o lebădă cu gâtul săgetat, aceasta fiind motivul central al blazonului Sofiei Daniel, soţia guvernatorului Johann Haller.

Clădirea a fost restaurată în perioada 1997-2005 şi adăposteşte acum Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva

Cetatea într-o stampă de secol XVIII

Cetatea într-o stampă de secol XVIII

Leave a Reply