Feed on
Posts
Comments
Castelul Kornis, una dintre cele mai triste ruine din judeţul Cluj

Castelul Kornis, una dintre cele mai triste ruine din judeţul Cluj

Comisia Prezidenţială pentru Patrimoniu Construit, Siturile Istorice şi Naturale din România a finalizat în septembrie două documente care surprind starea de fapt a patrimoniului din România şi recomandă o serie de măsuri pentru ameliorarea situaţiei dezastruoase în care se află o bună parte a monumentelor din România.

Nefiind vorba de nicio gâlceavă politică la mijloc şi nici măcar de vreo picanterie, subiectul a trecut aproape neremarcat de mass-media, în ciuda tragismului celor semnalate.  Cele două documente – un set de recomandări ale comisiei pentru protejarea patrimoniului, respectiv un raport referitor la situaţia actuală a patrimoniului construit, siturilor istorice şi naturale – radiografiază starea de fapt din acest domeniu şi notează cu acurateţe carenţele societăţii româneşti, de la lipsa de educaţie, la sărăcie, depopulare sau indolenţă, care fac să dispară aproape zilnic de lângă noi valori inestimabile.

La final, autorii raportului fac o serie de propuneri din care una mi se pare de o importanţă excepţională, respectiv începerea demersurilor pentru introducerea în patrimoniul UNESCO a zonei miniere aurifere din Munţii Apuseni şi a peisajului cultural din zona Ţara Haţegului – Ţara Zarandului – Hunedoara. „Acest peisaj cultural integrează vechi ţinuturi româneşti din sud-vestul Transilvaniei, peisaje istorice cu valori excepţionale de patrimoniu cultural şi natural, care se desfăşoară de-a lungul cursului inferior al râului Strei, pe Valea Mureşului şi până în Munţii Apuseni, învecinându-se cu munţii Poiana Ruscă, Retezat şi Şureanu. Patrimoniul cultural cuprinde monumente istorice excepţionale, ilustrând o secvenţă cronologică extinsă (bisericile din Sântămărie-Orlea, Densuş, Strei şi Streisângeorgiu, Râu de Mori, Ostrov, Peşteana, Ribiţa, Leşnic sau Gurasada, castelul Huniazilor din Hunedoara, biserica Sf. Nicolae din Hunedoara, reşedinţe nobiliare ale familiei Cândea la Râu de Mori, Magna Curia din Deva, curiile Nopcsa din Densuş şi Fărcădin, precum şi siturile istorice – arheologice de mare notorietate: Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Cetăţile dacice din munţii Orăştiei)”, se arată în raport.

În continuare, am făcut o selecţie a monumentelor istorice din Transilvania care figurează în cazuistica raportului, alături de câteva cuvinte despre ele, extrase din acelaşi raport. Fotografiile fără copyright sunt tot de acolo. Cei interesaţi de mai multe detalii pot descărca documentele  în format .pdf de pe site-ul comisiei – http://patr.presidency.ro

1. Castele şi conace nobiliare

 

Castelul din Sânmiclăuş

Castelul din Sânmiclăuş

Conacul familiei Bethlen din Sânmiclăuş, jud. Alba. Castelul a fost construit între anii 1667-1683. În contradicţie fundamentală cu statutul său de monument istoric de valoare excepţională, acest monument este complet ignorat. Fără o intervenţie urgentă de restaurare şi re-funcţionalizare corespunzătoare, va deveni foarte curând încă un monument istoric dispărut, încă o pierdere ireversibilă pentru patrimoniul cultural naţional şi european.

Castelul Kornis, Mănăstirea, jud. Cluj. Kristof Kereszturi construieşte între 1575-1593 un castel (prima construcţie dintr-un mare ansamblu fortificat cu incintă înzestrată cu 3 turnuri octogonale de colţ, un bastion triunghiular şi turnul porţii) considerat o ilustrare de excepţie a Renaşterii în Transilvania. Cu excepţia turnului de poartă care îşi mai păstrează statura datorită restaurării începute în anii ’70 şi ulterior abandonată, restul ansamblului s-a ruinat, castelul fiind redus, la ora actuală, la o alăturare de ruine. O nouă tentativă de restaurare a ansamblului castelului a avut loc în anii ’90.

 

Castelul din Medieşul Aurit

Castelul din Medieşul Aurit

Castelul de la Medieşul Aurit, jud. Satu Mare. În 1620, când domeniul se afla în proprietatea comitelui Sigismund Lónyai (diplomat al lui György Rákóczi I), se începe reconstrucţia vechii cetăţi în stilul Renaşterii, primind aspectul de astăzi, de castel-cetate. Construcţia se încheie în 1657. Lipsa acoperişului şi sustragerea materialelor de construcţie timp de o jumătate de secol l-au adus într-o stare avansată de degradare. Bolţile de la etajele superioare sunt în cea mai mare parte prăbuşite. Aripa de sud-est este singura care mai păstrează toate cele trei niveluri iniţiale.

Castelul Martinuzzi de la Vinţul de Jos, jud. Alba. Mărturie a Renaşterii, această reşedinţă va fi transformată, în prima parte a secolului XVII, de către principele Gabriel Bethlen în castelul ale cărui ruine se păstrează şi astăzi35. O încercare de salvare a castelului aproape ruinat a avut loc în anul 1977 când acesta a fost introdus în Planul naţional de restaurare, dar lucrările nu au avut loc niciodată, în pofida reincluderii monumentului în Planul de restaurare din 1990. Ruinele abandonate au devenit adăpost pentru caii care pasc în fosta curte a castelului.

Castelul Haller, Coplean, jud. Cluj. Construit în stil baroc, castelul Haller a fost edificat între anii 1721- 1771. Deşi este înscris din 2004 în Lista monumentelor istorice, castelul se află în stare de ruină avansată, complet părăsit. Acoperişul şi bolţile sunt prăbuşite, interioarele complet distruse.

 

Curtea nobiliară din Râu de Mori ©7C

Curtea nobiliară din Râu de Mori ©7C

Curtea nobiliară a familiei Cândea de la Râu de Mori, jud Hunedoara. La Râu de Mori se păstrau încă, până prin 2000, o parte din construcţiile unei curţi nobiliare prevăzute cu o capelă cu altarul orientat spre sud, indicând amenajarea ei prin transformarea unor mai vechi încăperi ale curţii. Complexul s-a ruinat rapid în ultimii ani, în timp ce se afla în „regim” de restaurare, aşa cum indica panoul MCC expus în incintă. Bolţile parterelor s-au prăbuşit, zidurile abia mai subzistă. Zidurile şi materialul din bolţile prăbuşite au fost sustrase şi folosite ca sursă de materiale de construcţie. În zidurile ansamblului se aflau valoroase spolii de arhitectură romană, unele cu inscripţii, astăzi în mare parte distruse sau pierdute.

Castelul din Iernut,  jud. Mureş. Construit de Gáspár Bogáti în stil renascentist (1545) a fost modificat între 1650-1660 de principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi al II-lea, după planurile arhitectului veneţian Agostino Serena. După 2001, palatul a fost abandonat, parcul s-a defrişat, spolierea şi degradarea instalându-se în ritm rapid. După demersuri îndelungate, Biserica Romano-Catolică a reintrat de curând în posesia ansamblului

Castelul Teleki din Uioara de Sus, jud. Alba. La mijlocul secolului al XIX-lea, pe locul castelului medieval a fost edificat ansamblul castelului neogotic, împreună cu anexele sale, iniţial ca proprietate a familiei Banffy, dar trecut ulterior în proprietatea familiei Teleki. În spiritul timpului, noii proprietari amenajează în jurul castelului un parc romantic, dotat cu specii rare de arbori. Din vechiul ansamblu medieval mai pot fi văzute astăzi vestigiile ruinate ale donjonului pentagonal. Din păcate, capela romanică situată în curtea castelului – funcţională în secolul XIX – este la ora actuală complet distrusă.

 

Curia Nopcsa din Densuş

Curia Nopcsa din Densuş

Curia Nopcsa din Densuş, jud. Hunedoara. Curia  a fost abandonată după 1989 când s-a construit un nou sediu pentru primărie (instituţia funcţionase până atunci în clădirea curiei). S-a destrămat de la un an la altul, în aşteptarea demolării.

Castelul din Sâmbătă de Sus, Voila, jud. Braşov. Construit de Constantin Brâncoveanu (în ideea unei retrageri în Transilvania) şi terminat în anul morţii domnitorului (1714). Monumentul este supus unui proces de rapidă şi continuă degradare. Este afectată structura de rezistenţă, acoperişul este spart, tencuielile distruse, tâmplăria complet dispărută. Actualul proprietar îl abuzează prin realizarea unor lucrări neconforme cu proiectul avizat, refăcând şarpanta (în vederea exploatării maximale a podului) într-o manieră care mutilează proporţiile construcţiei
originale, diminuându-i grav calitatea de monument istoric.

2. Biserici şi mănăstiri

 

Biserica fortificată din Drăuşeni

Biserica fortificată din Drăuşeni

Ansamblul bisericii fortificate din Drăuşeni, com. Caţa, jud. Braşov. La ora actuală, ferestrele sunt găuri căscate în pereţi (acoperite cu nailon), prin care apa de ploaie şiroieşte direct pe preţioasa frescă de secol XIV! Degradările, de aceeaşi natură şi gravitate, atacă turnurile şi zidul incintei. În urmă cu doi ani, biserica a intrat din nou în atenţia autorităţilor, fiind inclusă în Planul Naţional de Restaurare. Acest lucru nu a constituit o garanţie a salvării monumentului, proiectantul propunând o intervenţie dură şi invazivă – suprabetonarea bolţilor, introducerea unei centuri de beton la partea superioară a zidurilor şi înlocuirea valoroasei şarpante istorice – ca soluţie a intervenţiei de urgenţă! Un raport solicitat de Consiliul Europei, care participă la finanţarea lucrărilor, a condus la abandonarea respectivei soluţii în vederea reluării proiectului (aflat acum în curs de finalizare).

 

Biserica din Sântămărie Orlea ©7C

Biserica din Sântămărie Orlea ©7C

Biserica Sântămărie Orlea, jud. Hunedoara. Construită probabil spre sfârşitul secolului al XIII-lea, în deceniul 1270-1280, biserica se înscrie în tipul de arhitectură provincială romanico-gotică, răspândită de călugării cistercieni în Europa Centrală şi de Est, până în Transilvania.  Monumentul a suferit grave deteriorări, apa de ploaie pătrunzând prin streşini. Pictura nu a mai fost restaurată şi riscă să dispară, fiind, de la an la an, mai puţin vizibilă.

Biserica „Sfinţii Petru şi Pavel”, Leşnic, jud. Hunedoara. Construită şi decorată la sfârşitul secolului al XIV-lea, după 1395, biserica a fost ctitoria cneazului Dobre. Din păcate, biserica este grav deteriorată, pereţii prezintă fisuri şi riscă să se piardă mare parte din pictură.

Biserica „Sfântul Gheorghe” din Streisângeorgiu, jud. Hunedoara. Dedicată Sfântului Gheorghe, biserica a fost construită, conform ultimelor cercetări arheologice, între anii 1130-1140.  Monumentele romane (altare şi monumente-soclu comemorative), extrase din ziduri cu prilejul restaurării, zac aruncate şi astăzi în cimitirul bisericii. Frescele, datate 1313-1314, în mare parte ascunse sub tencuiala din secolul al XVIII-lea, nu au fost restaurate, fiind ameninţate la ora actuală să se degradeze ireversibil.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Criscior, jud. Hunedoara. Ctitorie a jupânului Bâlea, biserica datează de la începutul veacului al XV-lea. Ansamblul a intrat în restaurare în anii ’90, dar lucrările s-au oprit înainte de a fi finalizate. Rezultatul este că arhitectura se deteriorează, iar frescele sunt afectate de acţiunea umezelii excesive.

 

Biserica din Suseni ©7C

Biserica din Suseni ©7C

Biserica „Schimbarea la Faţă”, Râu de Mori – Suseni, jud. Hunedoara. Cunoscută şi sub numele de Biserica Colţ, este o ctitorie a familiei Cândea, de la sfârşitul secolului al XIV-lea (după 1377), amplasată pe platoul situat la poalele masivului pe care se află ruinele castelului Colţ. Este un exemplu de restaurare distructivă, care a modificat substanţa materială a arhitecturii, înecând integral edificiul în ciment, mistificând autenticitatea zidurilor, a detaliilor şi a spaţiilor interioare. Cu o inconştienţă fără egal, fragmentele excepţionalei picturi murale au fost distruse.

Biserica „Sf. Nicolae” din Ribiţa, jud. Hunedoara. Ctitorie a cnezilor locali, fraţii Vladislav, Matia şi Miclăuş, a fost ridicată, din piatră, la începutul secolului al XV-lea.  În absenţa unor intervenţii urgente, se va ajunge într-o situaţie asemănătoare cu cea a Bisericii „Sântămărie Orlea”, unde apa s-a scurs peste pictura murală din naos. Orice amânare a protejării eficiente a acestui monument, martor al istoriei frământate a românilor din Ardeal, a cărui valoare de excepţie este de notorietate internaţională (face parte din Lista patrimoniului mondial), se poate transforma ireversibil într-o catastrofă. (autorul face o gafă uluitoare la un asemenea nivel, afirmând că lăcaşul face parte din patrimoniul mondial, lucru nereal. Lista poate fi consultată aici)

 3. Fortificaţii şi cetăţi

 

Cetatea ţărănească de la Slimnic

Cetatea ţărănească de la Slimnic

Cetatea Slimnic, jud. Sibiu. Aspectul impunător al cetăţii nu a scutit-o de dezastre. Pe parcursul sec. XIX se ruinează o parte a zidului de incintă şi turnul, apoi cetatea a intrat practic în uitare. După un scurt intermezzo cu refaceri în anii ’50, aceasta îşi trăieşte destinul degradării continue. Consiliul Judeţean Sibiu şi-a propus derularea unor lucrări de restaurare, dar pentru aceasta este nevoie de o susţinere financiară importantă care deocamdată lipseşte

Fortificaţiile Braşovului. Ceea ce s-a păstrat din vechile ziduri se află acum, în mare parte, în stare de ruină. Din păcate, acţiunea de restaurare din ultimii ani a pus în practică soluţii aberante, care au ca rezultat imagini deformate, false, străine de aspectul original al monumentului şi care vor avea efecte nocive asupra părţilor originale. Un asemenea tip de restaurare care „distruge prefăcându-se a construi” are la origine lipsa de competenţă profesională în domeniul restaurării a autorilor, de la proiectanţi şi până la cei din comisiile de avizare a proiectelor.

 

Fortificaţiile Orăştiei

Fortificaţiile Orăştiei

Cetatea din Orăştie, jud. Hunedoara. Programul de restaurare iniţiat în anii ’90 a pus în evidenţă o concepţie de restaurare primitivă, dublată de lipsa de expertiză în domeniu. Aspectul paramentelor şi modul de punere în
valoare a „fazelor” de zidărie pot fi calificate, în cel mai bun caz, drept naive

Cetatea Făgăraşului, jud. Braşov. Clădirea castelului, care adăposteşte astăzi Muzeul Ţării Făgăraşului este la ora actuală deteriorată, necesitând urgente reparaţii şi operaţii de întreţinere curentă. Zidurile fortificaţiei sunt într-o stare atât de avansată de deteriorare, încât sunt expuse unei iremediabile ruinări. Complexul este afectat de lipsa de educaţie şi de responsabilitate civică a administraţiei şi a populalţiei locale, care asistă indiferenţă la depozitarea gunoaielor în şanţul de apărare al cetăţii.

4. Situri arheologice

 

Poarta castrului roman de la Apulum ©7C

Poarta castrului roman de la Apulum ©7C

Apulum, Alba Iulia. Abia din anul 1989 au început cercetări sistematice, dar de mică amploare şi cu o abordare nici pe departe suficientă a problemelor ridicate de existenţa celor trei complexe. Dar nici la ora actuală nu există înregistrări de detaliu şi cu atât mai puţin generale ale sitului de la Alba Iulia, asemenea materiale indispensabile cercetării şi punerii în valoare a vestigiilor rămânând încă (în sec. XXI!) un pium desiderium… Se poate constata cum, în cazuri concrete, sub incidenţa legislaţiei actuale se poate distruge „cu acoperire” orice sit de importanţă excepţională: acest sit care conţine un complex de mărturii de valoare excepţională este unul din rarele situri declarate „de interes arheologic prioritar”

Cluj-Napoca. Piaţa Unirii este un caz care demonstrează percepţia incorectă asupra vestigiilor antice de care dă dovadă aparatul administrativ şi politic.  Cercetarea arheologică a fost iniţiată din motive de propagandă politică şi s-a acomodat fluctuaţiilor specifice acesteia. Harţa politică a fost secondată de interesul scăzut pentru parcurgerea unui program de cercetare şi valorificare corectă, astfel încât un complex spectaculos de ruine romane a fost abandonat înainte de a fi finalizată cercetarea, iar câteva fragmente de ziduri au fost „restaurate”, într-o primă etapă, fără a se
respecta caracteristicile arhitecturale ale monumentului şi în absenţa oricărei idei de punere în valoare. La ora actuală se execută un proiect hibrid, în afara cerinţelor cunoscute (e adevărat, în alte ţări ale Europei) impuse de arheologia urbană şi într-o lipsă totală de relevanţă pentru punerea în valoare a ruinelor. Proiectul încalcă principii elementare pentru realizarea unei construcţii de protecţie destinată conservării ruinelor

 

Mină romană din zona Roşia Montană

Mină romană din zona Roşia Montană

Roşia Montană, jud. Alba. În cazul acestui sit – de notorietate internaţională şi naţională datorită valorilor inestimabile ale memoriei istorice şi a importanţei vestigiilor vieţuirii antice şi moderne pe care le conţine – au reuşit
să facă cor comun ignoranţa, lipsa de educaţie pentru susţinerea patrimoniului naţional şi european, neglijenţa dirijată, indiferenţa faţă de lege, ineficienţa legislaţiei de protecţie a monumentelor istorice şi a arheologiei. Ineficienţa legislaţiei, prin lacunele sale, lasă loc distrugerii, arătându-şi neputinţa de a acţiona ferm pentru apărarea valorilor naţionale.

 

Ruine la Ulpia Traiana Sarmisegetusa

Ruine la Ulpia Traiana Sarmisegetusa

Ulpia Traiana Sarmisegetusa, jud Hunedoara. Una din problemele acute ale sitului este cea a regimului de proprietate asupra terenului ocupat de oraşul antic, o problemă generalizată în cazul siturilor istorice şi arheologice. Un alt aspect îl reprezintă situaţia din teren: infrastructura nu există, ruinele nu sunt restaurate, coloane de marmură cu capiteluri superbe zac la pământ, oricine le poate sparge sau fura. Cele mai mari distrugeri au fost săvârşite în primii ani de după Revoluţia din 1989. Muzeul actual este mic şi neîncăpător, iar muzeul vechi, care ar putea fi declarat monument de patrimoniu, este pe cale de a se prăbuşi. Pe terenurile achiziţionate de statul român între 1998-2000 se practică în continuare agricultura, deoarece nu au existat fonduri pentru a fi înregistrate în cartea funciară.

 

Germisara, trepte antice

Germisara, trepte antice

Germisara, Geoagiu-Băi, jud. Hunedoara. Există, se pare, un proiect de restaurare (proiect de cercetare arheologică, studiu geotehnic şi pavilion de primire a vizitatorilor, lucrări exterioare şi de protecţie a sitului) Acest complex – care ar fi putut deveni printr-o gestionare inteligentă unul din cele mai atractive situri istorice din România şi Europa – se află încă într-o stare deplorabilă

Sarmisegetusa (Regia), jud. Hunedoara.  De o gravitate excepţională este neîndeplinirea operaţiilor minimale de cercetare arhitecturală care să justifice reconstituirea pusă în operă: nu s-a publicat niciodată rezultatul unei cercetări sistematice, nu există documentaţia necesară „salvării ştiinţifice” a arhitecturii atât de problematice a sanctuarului. Prin restaurarea care reamplasează şirurile dalelor circulare „cam pe-acolo” s-a anulat definitiv posibilitatea de a studia în viitor particularităţile unei arhitecturi încă nestudiate conform criteriilor ştiinţifice


 

3 Responses to “Anatomia unei tragedii naţionale”

  1. momciu mariana spune:

    Dacă nu vom şti să apreciem realizările înnaintaşilor noştri nici noi nu vom avea un viitor în istoria omenirii.

  2. Nicu spune:

    Specificati de fiecare data ce fel de biserica este: ortodoxa, catolica, greco-catolica , reformata ;i ce fel de reformata! Daca tot ne vaitam ca nu s-au facut studii sistematice, dumneavoastra ce exemplu dati, cand sunteti atat de superficiali in relatare. Cine este responsabil? Pe teritoriul carei localitati se gaseste? Cine este propietar? Rosia Montana e de notorietate internationala? Nici dracu nu stie de el in Romania! Intrebati pe absolventii de liceu. Am intrebat 345 elevi. 5% au stiut!

  3. SeptemCastra spune:

    @Nicu – Dupa cum am spus is in preambul, am redat din raport, nu eu sunt autorul si Comisia prezidentiala pentru patrimoniu

Leave a Reply