Feed on
Posts
Comments

Cluj-Napoca AD 2009 ©7C

Titlul dramei lui Horia Lovinescu „Citadela sfărâmată”, chiar dacă nu are tangenţă cu fortificaţiile, mi-a venit imediat în minte când am vizitat zilele trecute Cetăţuia Clujului, care, de fapt, nu mai este demult o cetăţuie.

Îţi trebuie un ochi pregătit să ghiceşti pe Dealul Cetăţuii (Fellegvár) valurile de pământ cu linii rectangulare, care unesc bastioanele pentagonale sau patrulatere.

O mare parte a fortificaţiei e încă acolo, ridicată din pământ, acoperită sub iarbă şi frunze de toamnă, hrănind arborii, arbuştii şi gardurile vii care au transformat-o într-un parc semisălbăticit, prin care se plimbă îndrăgostiţii veniţi să vadă oraşul de sus.

Comenzile lătrate de cătanele austriece au lăsat locul mult mai paşnicelor chelălăieli ale câinilor certaţi de stăpâni că au umblat brambura după cine ştie ce urmă. 

Numai în zona actualului hotel „Belvedere”, fost „Transilvania”, fortificaţia a dispărut cu totul, lăsând loc masivei construcţii turistice.

Dacă zidurile şi bastioanele de pământ se odihnesc în pace, transformate în zonă verde, clădirile care mai amintesc de fortificaţia austriacă sunt dezolante, iar unele de-a dreptul pericol public.

Astfel, după escaladarea treptelor care te poartă de la malul Someşului până în vârful Dealului Cetăţuii, o tăbliţă de un galben ţipător instalată pe poarta de sud-est a cetăţii te avertizează că din tavan ar putea să-ţi cadă în cap nişte pietre, dacă te încumeţi să treci mai departe.

]

Odăile din partea superioară a porţii sunt locuite, cel puţin aşa lasă de înţeles câteva ghivece de flori aşezate pe un pervaz. Imediat în dreapta porţii se găsesc alte două  clădiri ridicate odată cu cetatea. Prima se mândreşte cu o parabolică DigiTV, foarte multă igrasie pe pereţii exteriori şi nişte geamuri zăbrelite, în timp ce a doua pare un depozit.

Vizavi de ele, dincolo de parcarea hotelului şi un pic pe dreapta, se află poarta de nord a fortificaţiei şi cea mai jalnică din toate cele patru clădiri ale cetăţii care au mai rămas în picioare. Şi aici tăbliţa galbenă te avertizează că din tavan cad pietre.

Poarta de S-E, văzută dinspre interior ©7C

Clădirea din dreapta Porţii de Sud-Est ©7C

Clădirea asemănătoare cu un depozit ©7C

Mai sus de avertisment, o inscripţie din vremuri mai norocoase ale clădirii informează că aici a fost executat în 1849 Stephan Ludwig Roth, intelectualul sas care a propus ca limba română să fie limba oficială a Transilvaniei. Undeva în dreapta porţii, cineva mai puţin intelectual a folosit această limbă pentru a scrie mesajul „Muie U”, ca să nu uităm că suntem la un pas de Gruia.

Tunelul imund al Porţii de Nord ©7C

Tunelul pe care îl formează poarta între cele două intrări ale sale este flancat pe stânga şi dreapta de încăperi părăsite, transformate în depozite de gunoi şi WC-uri publice. Mirosul greu de fecale umane îţi taie respiraţia.

Salubrizat şi restaurat pe modelul porţilor de la Alba Iulia, spaţiul ar fi excelent pentru un mic muzeu al fortăreţei şi eventual un punct de informare turistică; dar la cum arată e greu de crezut că se va întâmpla aşa ceva în viitorul previzibil.

Dincolo de Poarta de Nord se observă cel mai bine traseul fortificaţiei de pământ. Foarte vizibil este şi şanţul de mari dimensuni care despărţea cetatea propriu-zisă de reduta ridicată în vest, pe amplasamenul căreia se ridică acum un turn de paraşutism.

Poarta de Nord, văzută dinspre interior ©7C

Aceeaşi poartă, văzută dinspre exterior ©7C

Fortăreaţa de pe Dealul Cetăţuii a fost ridicată la scurt timp după Pacea de la Satu Mare, semnată în 1711, care a pus capăt Războiului Curuţilor, consfiinţind intrarea Transilvaniei sub stăpânire austriacă. Istoricii nu au căzut de acord cu data începerii construcţiei, nici cu cea a finalizării sale. Sunt avansaţi ca ani de început 1714-1716, iar ca date de finalizare 1723 sau 1735.

Încartiruirea aici a trupelor habsburgice a fost o mare uşurare pentru cetăţenii unui oraş pustiit de război şi, nu cu mult timp înainte, devastat de  un incendiu. Faptul că clujenii nu au mai trebuit să suporte costurile legate de cazarea garnizoanei austriece în propriile case a ajutat la renaşterea oraşului.

Reconstituirea cetăţii ©Radu Olteanu

La fel ca şi Cetatea din Alba Iulia, „Cetăţuia” a fost proiectată de arhitectul militar italian Giovanni Morandi Visconti, în timpul guvernării militare a Transilvaniei de către contele Stephan de Steinville. Poziţia a fost aleasă strategic, deoarece aici se află cel mai bun punct de observaţie asupra centrului istoric al Clujului. Valurile de pământ adăposteau clădiri administrative, garnizoana şi depozitul de armament.

Cetatea este situată la o altitudine de 405 m şi respectă tipicul fortificaţiilor de tip Vauban, cu ziduri oblice, bastioane, şanţuri şi o redută, chiar dacă a fost construită din pământ, spre deosebire de cetăţile similare de la Alba Iulia, Arad sau Timişoara (later edit: ultimele două nu sunt Vauban, pentru precizări, vezi comentariile).

Clădirile fortificaţiei austriece sunt primele construcţii laice baroce din Cluj. „Cetăţuia” a funcţionat ca şi cazarmă sau închisoare peste 200 de ani, până în anii 1960, când în zonă a fost ridicat Hotelul „Belvedere”. Ultimele modificări pe Dealul Cetăţuia au survenit în 1995, când a fost montată o cruce monumentală, în amintirea celor ucişi aici în 1848-1849.

6 Responses to “În căutarea Cetăţuii pierdute a Clujului”

  1. Ortenszky Loránd spune:

    Excelent documentar si fotografii. Mersi.

    Un comentariu, daca-mi permiti: S.: Roth a propus in 1841 ca legile sa fie tiparite in latina, germana si maghiara, iar administratia locala sa se adreseze in limba maghiara, germana is romana. El a fost impotriva uniunii Ardealului cu Ungaria din 1848, fapt utilizat de austrieci „divide et empera”: generalul Puchner il pune „guvernator” al regiunii Medias, in calitate aceasta ii condamna la moarte pe prefectul Alexandu Bătrâneanu si tribunul Vasile Simonis pentru organizarea revoltei romane.
    Dupa campania gen. Bem el este prins si condamnat la moarte pentru sprijinirea austriecilor. Arestarea si condamnarea a fost o violare a amnestiei in vigoare.
    Istorie tragica, foarte tirziu s-au trezit maghiarii, romanii si sasii ca austrieci iau folosit… In lunile urmatoare au avut loc repetate intilniri intre natiunile respective (de ex Balcescu-Kossuth), chiar si tratate, dar era prea tirziu, rusii erau pe drum spre Transilvania.

  2. Eniko spune:

    I’d love to understand! Can you comment / translate to english?

  3. VALY spune:

    O mica observatie ptr cunoscatori: cetatea Clujului este intradevar fortificata dupa sistemul 1 al lui Vauban, la fel si Alba-Carolina. Sistemele folosite la Timisoara respectiv Arad insa, nu au nimic de a face cu Vauban. Timisoara este sistem Pagan- singurul sistem francez adaptat pentru soluri mlastinoase cum e Banatul- este bine cunoscuta relatia privilegiata a Contelui Pagan-Blaise Francoise cu familia De Savoya, din care facea parte Eugeniu De Savoya, iar Aradul e sistem Tenaille, conceput de Carnot si desavarsit de Montalembert. Oricum Vauban era mort de mult cand cetatile de mai sus erau construite, iar singurele fortificatii Vauban sunt cele executate sau modernizate de Vauban insusi, toate sunt in Franta cu cateva exceptii: Landau/Germania si Namur/Belgia. In rest textul este acceptabil si bine documentat. felicitari realizatorilor si multa bafta in continuare.

Leave a Reply