Feed on
Posts
Comments

Cetatea Oradea la 1598, detaliu dintr-o stampă de Ioris Houfnagel

„S-a ocupat Oradea, Ardealul a rămas fără inimă”, îi scria, la sfârşitul lui august 1660, serdarul Köse Ali paşa sultanului Mehmed al IV-lea.

Cea mai puternică dintre cetăţile principatului Transilvaniei căzuse în mâinile turcilor, care aşa au găsit de cuviinţă să îi pedepsească pe bihoreni pentru că l-au sprijinit pe principele rebel Gheorghe Rákóczi.

Ali paşa cucerise cetatea în fruntea unei armii de 45.000 de oameni, contra a 850 de apărători. În ciuda uriaşei disproporţii, orădenii nu au capitulat decât după şase săptămâni de asediu, când în toată cetatea mai rămăseseră doar 300 de oşteni.

Vremurile erau tulburi, Oradea nu putea să primească ajutor de la principele Transilvaniei, Acaţiu Barcsai, deoarece el însuşi era captiv al armatei condusă de Ali paşa.

În timpul asediului, turcii au bătut cetatea cu tunurile instalate pe dealurile din jur, zdrobindu-i rând pe rând bastioanele, dar nu o puteau lua cu asalt, datorită şanţului de apă, despre care călătorul turc Evlia Celebi scria că este „cât o mare”. „E atât de larg şi de adânc încât şi galera lui Capudan-paşa s-ar putea plimba în el”, scria călătorul.

Soarta a ţinut însă cu turcii, cărora secretul golirii şanţului le-a fost dezvăluit de o femeie, în schimbul eliberării fiului ei, rob la otomani.

Intrarea în cetate ©7C

Episodul este descris de Miron Costin în letopiseţul său: „Oradiia cu oamenii lui Racoţii aşedzată, pre atuncea o bătea Ali-paşea, care au şi luatu-o, ieşindŭ o făméie den cetate şi arătândŭ turcilor apa de unde veniia, de-ncungiura cetatea. Acéia apă abătându-o turcii de la cetate în laturi, au luatu-o, vestită între cetăţile Ardealului”.

Curtea interioară ©7C

Era 27 august 1660 şi Oradea cădea în mâna turcilor. Vestea a fost primită cu mare bucurie la Stambul. „Sultanul cel măreţ, de bucurie, a poruncit ca în tot Imperiul Otoman să fie gătire şi veselie”, nota cronicarul Hasa Vegihi.

Apărătorii cetăţii au obţinut condiţii de predare onorabile. Pentru comitatul Bihorului şi alte zone înconjurătoare urmau 32 de ani de stăpânire turcească.

Cădea astfel o cetate ridicată cu trudă şi sudoare de ardeleni, pe cheltuiala exclusivă a principatului. În 1569 se lucra deja la ridicarea cetăţii, fiind terminat primul din cele cinci bastioane, cel denumit „Crăişorul”, în onoarea tânărului principe Ioan Sigismund. Celelalte patru bastioane (Ciunt, Aurit, Roşu şi Bethlen) au fost ridicate pe parcursul unor perioade lungi de timp, cetatea căpătând forma finală exterioară, pentagonală cu cinci bastioane, abia în 1618.

Odată cu căderea Oradei, soarta Transilvaniei a fost pecetluită: micşorat teritorial şi strâns controlat de turci, principatul şi-a pierdut prestigiul şi importanţa, devenind un stat-marionetă, până la anexarea sa de către austrieci.

Bastionul Ciunt ©7C

Zidul cetăţii ©7C

Bastionul Aurit ©7C

Şanţul „cât o mare” al cetăţii Oradea este acum pe jumătate parc botanic, pe jumătate teren viran. Locul corturilor osmanlâilor a fost luat de blocurile comuniste. Cetatea se păstrează bine doar pentru că a fost bine clădită şi nu neapărat din grija autorităţilor.

Dacă în exterior zidurile roşii dau încă impresia de fortăreaţă inexpugnabilă, în interior priveliştea e dezolantă. Zidurile palatului princiar sunt roase de vreme, reflectate în bălţile de peste tot locul. Câinii vagabonzi te latră dacă le tulburi tihna, de la umbra unor clădiri a căror funcţiune actuală e greu de ghicit. În incinta palatului, lucrările studenţilor la Facultatea de Arte Vizuale mai temperează din senzaţia de părăsire. Această senzaţie  revine imediat după ce treci prin gangul care desparte curtea interioară de zona porţii de est.

Planul cetăţii © Adrian Samoilă/www.bornintransylvania.ro

Pe alocuri, iarba creşte nestingherită, camuflând parţial intrarea în ceea ce cândva a fost Crama Cetăţii. În alte părţi, cum este Bastionul Ciunt, se lucrează la amenajarea unui teatru de vară, accesul turiştilor fiind interzis. Poate şi vremea mohorâtă e de vină, dar impresia generală pe care Cetatea Oradei, „vestită între cetăţile Ardealului”, o lasă într-o zi de noiembrie vizitatorului este cea de abandon.

Atenţie, cad pietre! ©7C

Vestea bună e că situaţia se va schimba. Cetatea Oradei beneficiază de o consistentă finanţare europeană pentru revitalizare şi introducerea în circuitul turistic. Proiectul în valoare de 36,7 milioane de lei se va desfăşura pe şase ani, ceea ce, cu întârzierile de rigoare, înseamnă că prin 2016-2017 aici vor exista un muzeu al cetăţii, unul al pâinii, o bibliotecă, spaţii expoziţionale, centre de degustare a produselor tradiţionale, galerie de vinuri, ateliere de olărit, tâmplărie, sticlărie, lăcătuşerie, magazine de antichităţi etc.

Cu siguranţă vestitul general austriac Donath Heissler, cel care a eliberat în 1692 Oradea de sub turci, nu s-a gândit vreodată că fortăreaţa va ajunge cândva spaţiu de loisir pentru amatorii de turism cultural. Trupele austriece au înconjurat oraşul încă din iulie 1691, dar abia în octombrie au început atacul. Mai întâi a căzut cetăţuia de lemn şi pământ a Olosigului, apoi oraşul propriu-zis. Trupele otomane s-au apărat în cetate din 25 octombrie 1691 până în 28 mai 1692.

În iunie 1692, imperialii intrau în cetate. După ce căzuse prima dată în mâinile turcilor, cetatea era acum eliberată.

Acestea au fost singurele asedii purtate cu succes asupra cetăţii bastionare a Oradei, toate cele anterioare cuceririi turceşti (1598, 1605, 1658) şi ulterioare recuceririi austriece (1693, 1703-1710) fiind respinse de apărători.

Imediat după intrarea în cetate, imaginea e dezolantă ©7C

Fortăreaţa a fost refăcută de austrieci în mai multe etape, înfăţişarea actuală datând din anii 1775-1777.

În timpul Revoluţiei din 1848, garnizoana cetăţii a trecut de partea maghiară. În 1857, Franz Joseph a anulat caracterul militar al cetăţii. Degradarea accentuată a fortificaţiei a început în 1975 când a fost permisă funcţionarea unor depozite en-gros în cetate.

Pentru un istoric complet al cetăţii, accesaţi site-ul oficial al acesteia www.cetateaoradea.ro sau pagina aferentă de pe wikipedia.

One Response to “Cetatea Oradea – „Inima Ardealului” are aritmie”

  1. mircea spune:

    cetatea din Oradea este extraordinara eu o tin pe amea si zic ca,colturile sunt in forma de treflasinguri care se fac vinovati de cum arata cetatea de degradarea ei sunt cei de la primarie ,pe scurt primaria oradea este 100%100 vinovata de cum arata cetatea in momentu de fata .Atat oradea cat cetatea au o bogata istorie o istorie extraordinara care din punctul meu de vedere se duce de rapa si tot din cauza primariei locale si a autoritatilor mai bine zic nu e neaparat cetatea oradea,ce intreaga tara,care are cetati castele locuri extraordinare ,din cauza celor din stat din parlament unde se baga la buzunare cat mai mult posibil tara ajunge s anu mai aibe nimic,nici cetati nici castele nici bani,multumesc celor care au avut bunavointa sa publice aceste date importante despre oradea si frumoasa ei cetate .

Leave a Reply