Feed on
Posts
Comments

Cetatea Colţ abia mai răsuflă de bălăriile care o invadează ©7C

Nu mai e niciun mister că misteriosul Castel din Carpaţi este identificat de majoritatea celor care s-au ocupat de subiect cu Cetatea Colţ, ctitorie a nobililor Cândeşti, maghiarizaţi Kendeffy, de pe raza comune Râu de Mori, în Ţara Haţegului. De altfel, în centrul comunei, există un panou, la fel ca în multe alte  localităţi, care te informează că te afli pe urmele lui Jules Verne în România.

Panourile în speţă au fost instalate în 2005, când UNESCO a declarat Anul Jules Verne, cu ocazia centenarului morţii marelui vizionar, iar autorităţile române au marcat momentul aşa cum s-au priceput ele.

Printre altele, au instalat aceste panouri metalice maronii, care atrag atenţia celui care le priveşte că se află într-un loc din România pomenit de Jules Verne în romanele sale. Atât. Nimic despre textul şi contextul care fac trimitere la locurile respective în cărţile lui Verne, sau orice alte informaţii.

Panourile în cauză, aproape inutile, au început deja să ruginească. Dar, probabil, Verne nu ar fi fost surprins de asta. Doar nu degeaba a scris prima propoziţie a „Castelului din Carpaţi”: „Povestirea care urmează nu este fantastică, este doar românească”.

Zidurile cetăţii stau cu greu în picioare ©7C

Cât priveşte Cetatea Colţ în sine, privită de la distanţă pare un castel din poveşti, cocoţat pe un pinten de munte, cu crenelurile profilate pe zăpada Retezatului şi flancat de doi versanţi păduroşi. Cu cât te apropii,  imaginea devine tot mai tristă, iar când ajungi la cetate realizezi că nu este decât încă o ruină gata să fie înghiţită de bălării.

Revenind la Transilvania, iată ce scria despre ea Jules Verne în Castelul din Carpaţi (1892):

„Ciudată fărâmă din imperiul Austriei, această Transilvanie, Erdely în limba maghiară, adică «ţara pădurilor»! Se mărgineşte cu Ungaria la nord, cu Valahia la sud, cu Moldova la vest (sic!), întinsă pe şaizeci de mii de kilometri pătraţi, deci pe şase milioane de hectare – cam a noua parte din Franţa – e un fel de Elveţie, dar cu jumătate mai mare decât ţinutul helvetic, fără a fi mai populată

Cu podişuri potrivite pentru semănături, păşuni îmbelşugate, văi capricios desenate, cu piscuri severe, vărgată de ramificaţiile de origine plutonică ale Carpaţilor, Transilvania e brăzdată de numeroase cursuri de apă care sporesc Tisa şi mândra Dunăre, ale cărei Porţi de Fier, la câteva mile mai spre sud, închid defileul Balcanilor pe hotarul Ungariei cu imperiul otoman. Aşa arată această veche ţară a dacilor, cucerită de Traian în primul veac al erei creştine. Independenţa de care se bucura sub Ioan Zapolya şi urmaşii acestuia până în 1699, avea să ia sfârşit sub Leopold întâiul, ţara devenind o anexă a Austriei.

Munţii Retezat văzuţi de la Cetatea Colţ ©7C

Dar, oricare ar fi fost statutul său politic, a rămas sălaşul mai multor seminţii, care au trăit alături fără să se contopească, valahii sau românii, ungurii, ţiganii, secuii şi, de asemenea, saxonii, pe care timpul şi împrejurările aveau să-i «maghiarizeze» în cele din urmă, în folosul unităţii transilvane”.

Leave a Reply