Feed on
Posts
Comments
unesco

Sigla Patrimoniului Mondial

Transilvania nu stă rău, teoretic, din punct de vedere al numărului monumentelor culturale înscrise pe lista Patrimoniului Mondial.

Această listă, iniţiată, supervizată şi gestionată de UNESCO,  conţine monumentele culturale sau naturale care reprezintă o „valoare universală remarcabilă” pentru umanitate, fiind, astfel, lista pe care se află cele mai importante bunuri culturale şi naturale ale omenirii.

De aceea, nu e puţin lucru ca un monument să ajungă pe listă. În ţările civilizate, zonele care fac parte din Patrimoniul Mondial beneficiaza de o mare notorietate şi o promovare pe măsură, fiind privite ca destinaţii premium de turism.

Este cazul, de exemplu, în Europa, al construcţiilor de la Stonehenge, al Acropolei, al centrului istoric din Florenţa, al celui din Salzburg, al Pieţei Domului din Pisa etc.

pisa

Domul şi turnul înclinat din Pisa, alte piese din Patrimoniul Mondial ©7C

florenta

Centrul istoric al Florenţei, parte a Patrimoniului Mondial ©7C

În România, bineînţeles că lucrurile nu stau aşa. Cel mai expresiv caz este cel al Sarmizegetusei Regia, expus pe larg recent de ProTv  (vezi reportajul aici). La acesta se pot adăuga, cu succes, cetăţile dacice de la Băniţa, Piatra Roşie şi Căpâlna, situri care există mai degrabă pe hârtie decât pe teren.

Orice inspecţie făcută de UNESCO la aceste situri s-ar lăsa cu un ultim avertisment acordat României, dacă nu chiar cu delistarea imediată.

Revenind la monumentele româneşti care se află pe prestigioasa listă, acestea sunt:

CetateaCalnic

Cetatea de la Câlnic, reconstituire de Radu Olteanu

Satele cu biserici fotificate din Transilvania – Sunt incluse bisericile fortificate din Biertan (Sibiu), Valea Viilor (Sibiu), Câlnic (Alba), Saschiz (Mureş), Viscri (Braşov), Prejmer (Braşov) şi Dârjiu (Harghita). Monumentele au fost incluse pe listă în 1999, ca extindere a bisericii fortificate din Biertan, obiectiv care era pe listă încă din 1993. Ele sunt înscrise sub criteriul al IV-lea – „exemple remarcable ale unui tip de clădire, ansamblu arhitectural sau tehnologic sau peisaj care ilustrează etape importante din istoria omenirii”

Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei – Este vorba de fortăreţele de la Grădiştea de Munte (Sarmizegetusa Regia), Costeşti-Cetăţuie, Costeşti-Blidaru, Luncani-Piatra Roşie, Băniţa şi Căpâlna. Cu excepţia ultimei, care se află în judeţul Alba, restul sunt situate în judeţul Hunedoara. Au fost înscrise pe listă în 1999, sub criteriile II – „expun un schimb important de valori umane, de-a lungul unei perioade de timp sau în cadrul unei arii culturale a lumii, cu privire la evoluţii în arhitectură sau tehnologie, artă monumentală, sistematizare urbană sau design peisagistic”, III – „sunt o mărturie unică, sau cel puţin excepţională a unei tradiţii culturale care trăieşte sau a dispărut” şi IV (vezi mai sus).

surdesti

Turla bisericii din Şurdeşti ©7C

Bisericile de lemn din Maramureş – Sunt cuprinse aici bisericile din Şurdeşti, Plopiş, Budeşti, Deseşti,  Bârsana, Poienile Izei, Ieud-Deal şi Rogoz. Au fost incluse pe listă în 1999, sub criteriul al IV-lea.

Centrul istoric al Sighişoarei – A fost inclus în 1999, sub criteriile III şi IV.

Bisericile cu picturi exterioare din Moldova – Din acest ansamblu fac parte bisericile de la Moldoviţa, Voroneţ, Humor, Arbore, Pătrăuţi, Suceava – Sf. Gheorghe şi Probota. Au fost înscrise în 1993, sub criteriile I – „reprezintă o capodoperă a geniului creator uman” şi IV.

Mănăstirea Horezu – A fost înscrisă în 1993, în conformitate cu criteriul II.

La toate acestea se adaugă Delta Dunării, dar ca sit natural, nu cultural.

Trăgând linie, avem, în Transilvania (cu Maramureşul inclus), 23 de monumente care fac parte, individual în cazul Sighişoarei, colectiv în celelalte cazuri, din  Patrimoniul Mondial.

Nu este deloc rău pentru o regiune relativ mică, iar acest lucru se vede foarte bine pe harta interactivă realizată de UNESCO (vezi aici). Partea proastă este că multe dintre aceste monumente sunt neglijate. Dacă despre cetăţile dacice nu mai are rost să vorbim, nici unele biserici fortificate săseşti nu sunt foarte uşor vizitabile.

De exemplu, în 2007, ca să ajung în biserica din Valea Viilor, a trebuit mai întâi să îl găsesc pe Fritz, clopotarul-ghid turistic care are cheile bisericii, unul dintre cei cinci sau şase saşi care mai supravieţuiesc în localitate, pe care l-am găsit în ultima casă din sat, atât de beat încât abia a putut deschide biserica.

Nu mult diferit stau lucrurile şi în Maramureş. La Budeşti, în 2005, când am vrut să  vizitez biserica, a fost imposibil, deoarece nu l-am găsit pe un oarecare Ionete, om de vază prin partea locului, din moment ce la el se afla cheia bisericii.

Sighisoara

Sighişoara

La Poienile Izei am avut noroc cu băiatul popii, care se prinsese că poate face un leu de pe spatele celor cărora le prezintă biserica, aşa că îşi lua rolul de ghid în serios.

La Şurdeşti, singura biserică greco-catolică din cele maramureşene incluse pe lista UNESCO, turiştii sunt la cheremul bunei-dispoziţii a preotesei, care fie îi lasă, fie nu, să urce în turlă. Şi exemplele pot continua.

În ce priveşte Patrimoniul Mondial, România mai are o listă de aşteptare („tentative list”, în engleză). Pe aceasta figurează, ca obiective culturale, biserica Suceviţa, bisericile bizantine şi post-bizantine de la Curtea de Argeş, biserica din Densuş, biserica „Trei Ierarhi” din Iaşi, Ansamblul Brâncuşi din Târgu-Jiu, Ansamblul rupestru de la Basarabi, Mănăstirea Neamţ, Centrul istoric al oraşului Alba Iulia, Culele din Oltenia şi Centrul istoric al Sibiului şi ansamblul său de pieţe.

alba1

Alba Iulia, Catedrala Încoronării ©7C

Mecanismul de includere pe listă este următorul: statul, în cazul de faţă România, întocmeşte  un „inventar” al celor mai importante situri culturale şi naturale din interiorul graniţelor sale, inventar care constituie lista de aşteptare. După constituirea acesteia, statul completează o fişă de nominalizare pentru unul sau mai multe obiective de pe listă.

Nominalizarea este trimisă Comitetului Patrimoniului Mondial, care verifică dacă este bine întocmită iar apoi o transmite unuia dintre cele două organizaţii care fac inspecţia la faţa locului – Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (ICOMOS), în cazul obiectivelor culturale, respectiv World Conservation Union (IUCN), în cazul celor naturale. Raportul acestor organisme este fundamental, dar decizia finală o ia Comitetul Patrimoniului Mondial, care se întruneşte o dată pe an.

sibiu2

Sibiul a ratat deocamdată includerea în Patrimoniul Mondial ©7C

Pentru a avea o şansă reală de a fi inclus pe lista UNESCO, un obiectiv trebuie să aibă o documentaţie fără cusur, documentaţie care cuprinde, printre altele, un plan de management al obiectivului şi unul de conservare a acestuia.

În ultimii ani, România a reputat două „succesuri” remarcabile, prin refuzarea sau amânarea înscrierii pe listă a bisericii de la Suceviţa, anul trecut, şi a centrului istoric al Sibiului, în 2007.

În cazul Suceviţei s-a dorit includerea ei pe listă, alături de celelalte biserici pictate din Bucovina. Cererea a fost respinsă, deoarece responsabilii români nu şi-au făcut lecţiile. Astfel, Comitetul a retrimis solicitarea României, pentru a-i permite acesteia să realizeze un plan de management, să înfiinţeze un comitet de coordonare, să definească un plan de dezvoltare a turismului, să realizeze un plan de conservare etc.

Dacă stau să mă gândesc, în 1999, când au fost înscrise foarte multe din obiectivele româneşti, fie aceste cerinţe nu existau, fie România a reuşit să inducă în eroare cu succes Comitetul, fie pur şi simplu a întocmit o serie de planuri şi documentaţii pe care nu le-a respectat niciodată.

Revenind la ultimele insuccese româneşti, un semieşec a fost Sibiul. Dezbaterea nominalizării a fost amânată, pentru a permite României să coreleze nominalizarea cu alte obiective deja înscrise pe listă, care fac referire la prezenţă saşilor în România. Cu alte cuvinte s-a sugerat „legarea” Sibiului de Sighişoara, pentru a fi inclus pe listă.

castel4

Galeria renascentistă a Castelului de la Hunedoara ©7C

Vorbind de Patrimoniul Mondial în România, nu în ultimul rând trebuie remarcate recomandările făcute de Comisia Prezidenţială pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice şi Naturale, respectiv identificarea şi introducerea pe această listă a peisajelor culturale româneşti cu valoare universală.

Cel trei propuneri concrete ale comisiei sunt Ţara Haţegului-Ţara Zărandului-Hunedoara, cu bisericile cneziale de zid, siturile arheologice dacice şi romane şi reşedinţele nobiliare aferente perimetrului, inclusiv Castelul de la Hunedoara; zona minieră auriferă din Munţii Apuseni şi extinderea peisajului cultural săsesc din sud-estul Transilvaniei prezent deja pe listă. Dacă şi când se vor întâmpla toate acestea, rămâne de văzut

 

8 Responses to “Bijuteriile şi bizareriile Transilvaniei în Patrimoniul Mondial”

  1. mihai spune:

    Buna,
    Felicitari pentru blog in primul rand.
    Am ajuns sa-l citesc din vreo 12 linku-ri dar ma bucur ca este cineva care s-a gandit la asa ceva si a avut timpul, rabdarea si tenacitatea sa scrie despre mandra Transilvanie. Simteam de mult nevoia de identitate ardeleana pe web caci m-am cam saturat de tabla de „provincial”. Excelent articolul despre UNESCO, din pacate asta e realitatea si pot sa confirm din propria-mi experienta. In 1999 eram inca liceean si sapam dupa vestigii pe la Sarmizegetusa foarte entuziast in colaborare cu Muzeul de Istorie din Cluj si cu cel din Deva, oameni excelenti carora le transmit salutari cu tot respectul pt. ceea ce incearca sa faca de cel putin 20 de ani incoace, si tocmai aflasem ca vechea cetate intrase in patrimoniul UNESCO si ne pricopsisem cu o cabana nou-nouta cu toate utilitatile care sa inlocuiasca vesnicele corturi din tabara de arheologie.
    Toate bune si frumoase mai ales ca era „mocca”.
    Eii bine cat crezi ca durat minunea? …. vreo trei ani, pana cand neste unii sus pusi s-au gandit ca trebuie demolata si mutata 100 de m. mai „incolo”. Cred ca se intelege ca si acum cabana e lemn de foc. Oricum fondurile de la UNESCO presupuneau mai mult: panouri explicative, paza sitului, promovare, etc. Ei ghiciti cati ani au trebuit ca 20% sa se realizeze? Fix 10.
    Felicitari pentru blog inca odata si daca mai vrei informatii despre Sarmizegetusa Regia iti stau la dispozitie!

    • SeptemCastra spune:

      Multumesc de aprecieri. Cu cabana respectiva cred ca era o mica problema: nu era asezata cumva pe o fundatie facuta din pietre dacice provenite din ruine? Poate nu e una si aceeasi cabana, dar sigur la un moment dat exista una cu astfel de fundatie, unde m-am adapostit si eu de ploaie de mai multe ori. In cele din urma a fost dezafectata.
      Acum stiu ca mai exista doar o cabana rudimentara, mai in jos de incinta sacra, cu o incuietoare-enigma, la care trebuie sa-i stii spilul ca sa poti intra.
      Cat priveste corturile arheologilor, hm, e chiar derutant sa le vezi vara in incinta sacra. Ar merita niste conditii mai civilizate, si ei, si turistii.

      • mihai spune:

        Intr-adevar e vorba despre aceeasi cabana insa discutia mutarii e putin mai complicata, si anume pietrele acelea nu erau problema, in zona aceea asemenea bucati de calcar sunt la ordinea zilei si nu prea au valoare istorica. Problema e de fapt alta si tine de faptul ca Ocolul Silvic Hunedoara si Muzeul de Istorie Deva isi disputa de ceva vreme dreptul de a administra zona si din asta nu iese nimic bun nici pt. sit nici pentru Parcul National. Cat despre cabana rudimentara, ea exista in continuare ea fiind adapostul profesorilor arheologi din iulie pana in septembrie si este de fapt o incercare de reconstituire a vechilor case dacice.

  2. […] This post was mentioned on Twitter by Czika Tihamér, Czika Tihamér, Bogdan Stanciu, Tihamér Czika, Tihamér Czika and others. Tihamér Czika said: RT @Pushul: Bijuteriile şi bizareriile Transilvaniei din Patrimoniul Mondial http://septemcastra.co.cc/2010/02/02/ce-am-facut-in-ultimii-2000-de-ani/ […]

  3. Marius C. Popa spune:

    Felicitari pentru ce ati realizat! Bafta incontinuare

  4. florin spune:

    uuuaauuuu!! nu stiam ca asa sta treaba cu patrimoniile Unesco de la noi. Si atunci ma intreb de unde pot scoate administratiile publice locale si centrale bani pt tot felul de manifestari asa zise culturale gen „Fiii satului cuca macaii”, „zilele orasului cu 5000 de locuitori” sau mai nu stiu care zile iar pentru lucrurile cu adevarat importante nu sunt bani?!?!
    foarte interesant blog, o sa mai revin.

Leave a Reply