Feed on
Posts
Comments

Carnuntum, în Austria, şi Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în România. Două capitale de provincii romane de frontieră, două oraşe de cel mai înalt rang ale imperiului roman, în perioada sa de glorie, două aşezări urbane importante, populate de cetăţeni al căror stil sofisticat de viaţă nu a mai fost atins în Europa până în secolul al XIX-lea. Două oraşe ale aceleiaşi lumi.

Intrarea în forul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa ©7C

Intrarea în forul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa ©7C

Intrarea în muzeul în aer liber de la Petronell-Carnuntum ©7C

Le-am vizitat pe ambele la o distanţă de câteva zile. Asemănările dintre cele două aşezări din perioada romană nu mai există decât, poate, în mintea arheologilor. În plan real, diferenţele sunt uriaşe. Ca între două lumi.


(Textul scris cu caractere normale este despre Carnuntum, cel cu caractere italice, despre Ulpia Traiana)

Casa lui Lucius ©7C

Indicator de orientare, la Ulpia ©7C

Carnuntum a fost vreme îndelungată capitala Pannoniei de Sus, provincie romană formată în 106, prin divizarea fostei provincii Pannonia în două, la iniţiativa împăratului Traian. Situată pe Dunăre, fosta metropolă romană este acum cel mai important sit arheologic roman din Austria. În jurul descoperirilor de la Carnuntum s-a conturat o industrie turistică de invidat. Parcul Arheologic Carnuntum cuprinde muzeul în aer liber din satul Petronell-Carnuntum, amfiteatrul civil şi arcul de triumf Heidentor – devenit emblema complexului – din aceeaşi localitate, şi două obiective din satul învecinat, Bad Deutsch-Altenburg: amfiteatrul militar şi Muzeul Carnuntinum. Toate acestea sunt gândite şi prezentate ca un circuit turistic, prin intermediul căruia vizitatorul să facă cunoştinţă cu lumea romană de la limesul danubian al imperiului. Oferta turistică este completată de un „Drum al vinului roman” care poate fi urmat atât cu maşina cât şi cu bicicleta, în ultimul caz pe piste speciale, tăiate adesea prin lanurile de rapiţă care domină peisajul.

Ulpia Traiana Dacica Sarmizegetusa a fost vreme îndelungată capitala Daciei, provincie romană formată în 106, după cucerirea regatului dac de împăratul Traian. Situată în Ţara Haţegului, în comuna Sarmizegetusa (nume atribuit în perioada contemporană) fosta metropolă romană este probabil cel mai important sit roman din România, la concurenţă din acest punct de vedere cu Apulum-Alba Iulia, care este însă mult mai puţin excavat.

Coloane romane la Ulpia ©7C

Hypocaustum reconstruit la Carnuntum©7C

Muzeul în aer liber este amplasat pe locul unui fost cartier civil al oraşului roman. Austriecii se mândresc cu faptul că aici este singurul loc din lume unde vechile clădiri romane sunt reconstruite pe vechiul lor amplasament, utilizând tehnicile de construcţie folosite de romani. De exemplu, dacă e de dat o gaură într-o scândură, aceasta nu e dată cu bormaşina ci cu un sfredel, fabricat să fie identic cu cele găsite în timpul săpăturilor arheologice de aici.

Încă de la intrarea în Sarmizegetusa, stafia unui fost motel, acum abandonat, nu anunţă nimic bun, iar cele două birturi cu manele care flanchează intrarea în situl arheologic completează o primă impresie proastă.

Până acum au fost reconstruite casa unui neguţător de veşminte, Lucius, şi o „villa urbana” a patricienilor Marcus şi Iulia. Reconstrucţia băilor publice, lipite de vila urbană, este în plină desfăşurare.

Panou explicativ la villa urbana din Carnuntum ©7C

Panou explicativ în forul de la Ulpia Traiana ©7C

O călătorie prin odăile celor două clădiri mi-a fost mai de folos să înţeleg stilul de viaţă roman decât tot ce am învăţat la şcoală, am citit în cărţi şi am văzut în muzeele şi siturile arheologice de la noi. Atmosfera din cele două case, reprezentând două moduri de viaţă diferite: Lucius – clasa de mijloc, iar Marcus şi Iulia – clasa bogată, a fost recreată cu cea mai mare atenţie la detalii. Legumele, coşurile şi toate cele trebuincioase bucătăriei sunt puse la locul lor, boluri cu fructe sunt aşezate pe mesele din camere, pe etajerele din atelierul lui Lucius se găsesc calupuri de ţesături, iar replica din coajă de mesteacăn a unui papirus se odihneşte pe masa de lucru a lui Marcus… Parcă proprietarii caselor au ieşit până în for şi urmează să se întoarcă în câteva minute.

Intrarea în sit este străjuită de o gheretă de unde se cumpără biletele şi pot fi achiziţionate câteva suveniruri şi mai multe cărţi despre Ulpia Traiana. În interiorul sitului începe jalea: iarba netunsă creşte alandala printre ruine, panourile explicative ruginite, doar în limba română, sunt complet neatractive şi lapidare, drumul care te duce de la amfiteatru la for e un drum de ţară plin de noroi şi bălţi, dacă ai ghinionul să fi plouat înainte.

Amfiteatrul este însă impresionant şi bine păstrat, la fel şi marele templu şi atelierul de sticlărie de lângă. În drum spre for, garduri de sârmă ghimpată ruginite apără terenurile private care se intercalează cu cele pe care se află ruinele romane. Cărarea e desluşită de un indicator bătut cu un cui într-un pom, îndoit şi mâncat de aceeaşi rugină care pare omniprezentă.

Sistem de trecere peste ruine, Ulpia Traiana ©7C

Sistem de trecere peste ziduri, Carnuntum ©7C

Grădinile şi curţile interioare sunt refăcute cu aceeaşi minuţie. Instalaţiile de încălzire, pavajul sau sala de banchet din vila lui Marcus şi a Iuliei, la fel. Peste zidurile casei vecinului lui Lucius, care nu a fost reconstruită, au fost înălţate podeţe metalice, ca să nu se urce nimeni pe ele, iar fiecare parte a locuinţei este explicată prin panouri în germană, engleză şi slovacă (graniţa cu Slovacia e la doar la câţiva kilometri).

În faţa vilei lui Marcus şi Iulia a fost refăcut drumul antic, iar arheologii au lăsat descoperită o secţiune în adâncime, pentru a se vedea în detaliu cum a fost construit şi cum funcţiona sistemul de canalizare care curgea pe sub pavajul de piatră.

La câţiva paşi de toate acestea, în mai multe corturi, sunt amenajate mini-expoziţii interactive, pentru a înţelege alte aspecte din viaţa de zi cu zi a romanilor. De exemplu, jocurile practicate de romani sunt explicate pe nişte tăbliţe, iar apoi ele pot fi jucate de vizitatori, care au la dispoziţie tot instrumentarul necesar.

Pe stânga cum mergi spre for, există nişte ruine, dar ce reprezintă acestea e un mister, în lipsa oricăror panouri explicative. Chiar în faţa forului – înconjurat cu un gard meschin de culoare verde, de pe care se ciobeşte vopseaua – se lăţeşte o baltă de dimensiuni apreciabile. Nu mult dincolo de ea, accesul spre ruine e facilitat vizitatorilor de un podeţ din lemne strâmbe. Chiar vizavi de for, un ţăran şi-a făcut un zid din pietrele spoliate din situl arheologic.

Sală de banchet în villa urbana, Carnuntum ©7C

Nu am reuşit să înţeleg rostul fiarelor roşii de la Ulpia ©7C

Heidentor, fotografiat prin panoul de sticlă cu conturul 3D al monumentului ©7C

Un morman de bolovani, la Ulpia Traiana©7C

La ieşire, se pot cumpăra diverse suveniruri cu tentă romană, de la inele până la replici de pumnale. Cel mai interesant mi s-a părut că îţi poţi bate propria monedă romană, la propriu, folosind un baros, o matriţă şi o monedă oarbă puse la dispoziţie de responsabilii muzeului. Când am plecat eu, era mare veselie, fiindcă un profesor bătea câte o monedă pentru fiecare din elevii cu care venisă să viziteze parcul arheologic şi care erau cât se poate de entuziasmaţi de cele văzute.

Forul în sine şi clădirile adiacente ocupă un spaţiu cam cât întregul muzeu în aer liber de la Carnuntum, dezvăluind prin dimensiuni ceva din măreţia de odinioară a oraşului. Din păcate, mormanele de pietre, aceeaşi iarbă neîngrijită, panourile cu avertismente de a nu urca pe ziduri şi a nu deranja munca arheologilor, dar şi două şiruri duble de ţevi roşii care se înalţă pe stânga şi dreapta, cu un scop greu de intuit, te fac să ai senzaţia că cineva a abandonat în pripă toată şandramaua. La ieşirea, aproape te bucuri că ai plecat.

Restul parcului arheologic de la Carnuntum nu este aşa de spectaculos ca muzeul în aer liber. Am observat însă o foarte simplă şi de efect punere în valoare a arcului de triumf al lui Constantinus II – un panou de sticlă pe care e incizat conturul 3D al arcului, în forma sa originală. Acest panou e amplasat astfel încât, dacă fotografiezi sau te uiţi prin el, conturul 3D completează ruina actuala, redând imaginea originală a monumentului. În România, dacă era pus un astfel de panou, nu cred că rezista vandalilor mai mult de o săptămână.

Muzeul Carnuntinum nu are nimic deosebit în afara unei hărţi panoramice 3D a vechiului Carnuntum, suprapusă peste configuraţie aşezărilor contemporane. De remarcat, însă, clădirea care adăposteşte muzeul, construită în stilul unei villa rustica şi inaugurată de Franz Josef, în 1904!

Muzeul din Sarmizegetusa nu am apucat să îl vizitez de această dată, din lipsă de timp. L-am văzut însă acum câţiva ani şi nu am de ce să cred că s-a schimbat ceva – o înşiruire prăfuită de obiecte descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice, care nu îţi spune mai nimic.

Villa urbana a patricienilor Marcus şi Iulia, în plan secund, băile publice, încă în reconstrucţie ©7C

Cronologie Carnuntum:

35-40 AD – Legiunea XV Apollinaris contruieşte o tabără militară fortificată la Carnuntum, care va fi mărită şi refăcută din piatră sub Vespasian
103-107 AD Provincia Pannonia este împărţită în două. Carnuntum devine capitala Pannoniei Superior.
124 AD – Împăratul Hadrian ridică aşezarea la rangul de municipium
193 AD – Septimius Severus, guvernatorul provinciei Pannonia Superior este proclamat de trupele sale împărat, la Carnuntum. La scurtă vreme oraşul este ridicat la rangul de colonia.
308 AD – Are loc conferinţa împăraţilor de la Carnuntum: Diocleţian, Galerius şi Maximian încearcă să salveze tetrarhia
cca 430 AD Pannonia este abandanoată de Roma. Ultima menţiune a Carnuntumului în registrul oficial roman.

Mai multe despre Carnuntum aici

 

Ruinele unui templu de mari dimensiuni, la Ulpia Traiana ©7C

Cronologie Ulpia Traiana:

108-110 – Fondarea oraşului de primul guvernator al provinciei Dacia, Terentius Scaurianus, oraşul primeşte de la început rangul de colonia
118 – Atribuirea numelui Sarmizegetusa de împăratul Hadrian
168 – Apulum depăşeşte în importanţă Ulpia Traiana şi devine capitala Daciei romane
172 – Oraşul este salvat de împăratul Marcus Aurelius de la un dublu pericol: o invazie barbară şi o răscoală a autohtonilor
222-235 – Sub împăratul Alexander Severus, Ulpia Traiana poartă titlul de metropolis
271 – Administraţia romană se retrage din oraş, odată cu abandonarea Daciei

Mai multe despre Ulpia Traiana Dacica aici

O hartă (uşor exagerată teritorial) a imperiului roman la apogeu, pe care figurează Carnuntum şi Ulpia Traiana

8 Responses to “Ciocnirea civilizaţiilor: Carnuntum vs Ulpia Traiana”

  1. olahus spune:

    -Voi sunteti urmasii Romei?
    -Nu, austriecii!

    Lasand gluma la o parte, dar ramanand la aceasta idee, este clar ca, in loc de atata nationalism gol pe dinauntru, ne-ar folosi mai curand un strop de pragmatism combinat cu o grija reala pentru patrimoniu.

  2. radu oltean spune:

    Mda, foarte bine! Olahus a zis ff bine!
    Putin marketing inteligent (putin…) si o tzara de autogospodareala cred ca ar duce la rezultate excelente si turism prosper si la Ulpia…
    Fiindca am vazut ca exista muzee sau localitati unde oameni inimosi si inteligenti pot face lucrurile sa se miste spectaculos. Cu bani putini si entuziasm mult.

  3. Ludovic spune:

    Da exact aveti derptate putin nationalism e necesar,sa dovedim prezenta noastra aici,latinii au intaietate fata de ghirghizi sau gagauzi

  4. Cristian Badoiu spune:

    Ducem de cativa ani, in fiecare an, cateva grupuri de turisti straini (fix din… AUSTRIA) la Sarmisegetuza. Tot ce citesc mai sus este perfect adevarat. Noroc ca, in ultimii doi ani, dam mereu peste un arheolog ce este „beton” la capitolul informatie. El functioneaza si ca ghid, si chiar isi da silinta. Din pacate prezentarea lui este prea putin interactiva (mai exact: nu coreleaza suficient informatia vasta cu ceea ce se mai poate vedea). Iar asta, adaugat mormanului inestetic de bolovani, face ca Sarmisegetuza sa lase turistilor austrieci un gust „neutru”. Nici urma de entuziasm, normal.

    Situatia e cu totul diferita la Densus, unde restaurarea recenta + prezenta & povestea preotului (chiar cu multe inexactitati, deja intrate in folclorul legat de Densus, plus un strop de patriotisme din alea neaose) face ca experienta turistica (si culturala, in fond) sa fie remarcabila.

    Un subiect destul de aiurea la Sarmisegetuza este reprezentat si de toalete. Barbatii se mai rezolva in vreo tufa post-romana, dar femeile trebuie sa recurga la una dintre cele doua birturi maneliste de la intrarea in sit.

  5. Florin Grec spune:

    Am facut practica arheologica pe ambele santiere, si concluzia este urmatoarea: diferenta de care discutati este si datorata faptului ca la Carnuntum se sapa de prin mai-iunie si pana prin octombrie, cu o gramada de bani de la stat si restul din sponsorizari si venituri proprii, pe cand la noi se sapa 1-2 luni pe an, cu foarte putini bani de la stat, legea sponsorizarii este cum este, banii pe care-i face muzeul din Ulpia merg la Deva si se intorc cam 10% din ce se trimite, etc. Eram in practica de vara pe santierul de la Ulpia in anul 2003, cand a venit cineva de la minister si se lauda ca se vor aloca bani pentru acoperirea lapidarului din for, au venit ceva finante la un moment dat, s-au ridicat fundatiile si stalpii verticali, si cam atat a fost tot, de atunci, in afara de putinii bani care se dau pentru sapatura…. nu s-a mai dat nimic.
    Prin aceasta nu vreau sa spun ca nu s-ar putea face mai multe si la Ulpia, dar vreau sa spun ca nu e doar vina noastra a „arheologilor” cum se tot spune.
    Va mai dau un exemplu de ce nu se fac multe la noi: in 2009 am lucrat pe un santier de salvare pe autostrada Transilvania, si am avut neplacuta experienta ca sa fiu platit pentru luna Decembrie 2009, in Iunie 2010, adica dupa JUMATATE de an. Dar in schimb, am avut o gramada de sefi de la Drumurile Nationale, care se tot plimbau printre noi, cereau detalii si ne intrebau de ce nu lucram mai repede, ca doar tre sa sapam. Si trebuie sa terminam la timp, chiar daca nu se stie cand vom fi platiti. Frumos nu?

    • SeptemCastra spune:

      Multumesc pentru interventie. Eu nu am vrut sa spun ca e vina arheologilor, care sunt oameni de stiinta, in definitiv, nu trebuie sa produca bani. E vina administratorilor, cei de la muzeele din Sarmi sau de la Deva, de la primaria locala sau CJ. Ei sunt 100 la suta vinovati de dezastru.

Leave a Reply