Feed on
Posts
Comments

Biserica Franciscanilor din Cluj (Piaţa Muzeului) şi Biserica „Sfânta Treime” de pe Alserstrasse din Viena au în comun două crucifixuri de mare valoare artistică şi cu o poveste foarte interesantă. Create într-un atelier transilvănean al unui mare sculptor german, cele două crucifixuri ar putea avea ca sursă de inspiraţie celebrul grup statuar Laocoon, aflat acum în muzeul Vaticanului.

Crucifixul din Biserica Franciscanilor, Cluj ©7C

Crucifixul din Biserica „Sfânta Treime”, Viena ©7C

Pierdute timp de aproape două secole, cele două opere de artă au fost redescoperite acum peste 300 de ani, când au ajuns în mâinile unui conducător militar şi al unuia civil ai Transilvaniei, care le-au donat celor două biserici, vieneză şi, respectiv, clujeană. Ambele opere de artă împodobesc acum un altar lateral al lăcaşurilor de cult care le adăpostesc.

Povestea celor două crucifixuri porneşte cândva la începutul secolului al XVI-lea, pe când Renaşterea începea să se simtă şi la nord de Alpi. Potrivit unui articol al istoricului de artă clujean Nicolae Sabău, publicat în revista „Oraşul”, cele două sculpturi de lemn din perioada goticului târziu şi a Renaşterii timpurii sunt atribuite unui atelier transilvănean al sculptorului german Veit Stoss. Acesta s-a aflat pasager în Transilvania între 1518 şi 1523, iar fiii săi au activat în primele trei decenii ale aceluiaşi secol la Sighişoara, Braşov şi Mediaş. Într-unul din atelierele lui Stoss şi ale fiilor săi trebuie să îşi fi avut originea cele două sculpturi, apreciază exegeţii subiectului, citaţi de istoricul de artă clujean.

Chipul lui Laocoon, din grupul statuar omonim

Figura lui Cristos de pe crucifixul de la Cluj ©7C


Fără să cunoască cui îi este atribuit crucifixul de la Cluj, şi fără să cunoască analogia aproape perfectă a acestuia cu cel de la Viena, Lukács József avansează în „Povestea oraşului comoară” ipoteza că sculptura din Biserica Franciscanilor este inspirată de grupul statuar Laocoon, descoperit lângă Roma în 1506. „Această ipoteză se bazează pe asemănarea izbitoare între capul lui Cristos şi cel al figurii principale din grupul statuar amintit”, notează Lukács în cartea sa.

Istoricul de artă Nicolae Sabău nu pomeneşte de această ipoteză, dar ea are sens, dacă este pusă în context cu viaţa lui Veit Stoss. Astfel, sculptorul german a lucrat în perioada 1515-1520 pentru Rafael Torrigiani, un comerciant de mătase din Florenţa, pentru care a realizat şi o statuie a Sfântului Rochus, aflată acum într-o biserică din Florenţa. Ca atare, mediul artistic italian, cel în care descoperirea lui Laocoon a creat o puternică impresie, nu putea să îi fie străin lui Stoss.  Se naşte astfel şi o cronologie plauzibilă: 1506 – descoperirea lui Lacoon, 1515-1520 – familiarizarea lui Stoss şi a meşterilor din atelierele sale cu grupul statuar şi circa 1520 – realizarea celor două crucifixuri. Această teorie rămâne însă de demonstrat.

Revenind la istoria certă a celor două crucifixuri, Nicolae Sabău notează că acestea au fost redescoperite la Sibiu în 1699, an în care Transilvania se afla sub guvernarea militară a contelui austriac Rabutin de Bussy. În împrejurări nu foarte clare, unul dintre crucifixuri ajunge în proprietatea contelui austriac iar celălalt în proprietatea lui Sigismund Kornis, guvernator al Transilvaniei între 1713 şi 1731.

Cei doi conducători ai Transilvaniei vor dona crucifixurile câte unei biserici, chiar în anii în care au trecut în nefiinţă. Astfel, crucifixul lui Rabutin ajunge la Biserica „Sfânta Treime” din actuala Vienă (pe atunci era situată într-o localitate independentă, Alservorstadt, alipită capitalei austriece doar în 1850), iar crucifixul lui Kornis revine Bisericii Franciscane din Cluj în 1731.

Crucifxul Kornis ©7C

Crucifixul Rabutin ©7C

Iată cum descrie  Nicolae Sabău sculptura de la Cluj, şi, practic, şi pe cea de la Viena, asemănările dintre cele două opere de artă mergând până la similitudinea perfectă: „Puterea, vigoarea corpului atletic cu toracele bombat, cu coapsele bine conturate şi braţele brăzdate de venele aparente, cu pagnusul ce-i învăluie mijlocul cu faldurile scurte şi înfoiate rânduite în formă de scoică, sunt în contrast evident cu expresia blândă şi împăcată a feţei. În ochii întredeschişi se mai citeşte o frântură din durerea pricinuită de nebănuitele cazne şi umilinţe la care a fost supus. Aceleaşi suferinţe i-au brăzdat o cută adâncă pe obrazul stâng. Gura este întredeschisă într-un zâmbet amar care corespunde mai degrabă unei suferinţe a spiritului decât unei dezamăgiri faţă de slăbiciunea trupească”.

Crucifixurile de la Viena şi Cluj prezintă analogii cu crucifixul de piatră sculptat de Veit Stoss pentru biserica Sf. Maria din Cracovia şi sunt considerate printre lucrările de mare valoare artistică ale sculpturii gotice europene.

Din păcate, în biserica din Viena, ca şi în cea de la Cluj, cele două opere de artă nu sunt scoase cu nimic în evidenţă. Mai mult, la biserica vieneză nu se cunoaşte niciun amănunt despre existenţa crucifixului lujean, măicuţa cu care am stat de vorbă spunându-mi iniţial – în limba română, ea fiind la origine dintr-o familie de ceangăi din Bacău – că am greşit biserica :).

PS: Aparatul foto pe care l-am avut la dispoziţie nu a făcut faţă iluminării necorespunzătoare a bisericii din Viena, de aceea imaginile sunt aşa cum sunt.

One Response to “Povestea crucifixurilor gemene de la Cluj şi Viena”

  1. […] This post was mentioned on Twitter by I love CLUJ. I love CLUJ said: Biserica Franciscanilor din Cluj (Piaţa Muzeului) şi Biserica „Sfânta Treime” de pe Alserstrasse din Viena au în… http://fb.me/CazHor8h […]

Leave a Reply