Feed on
Posts
Comments
Facsimil

Facsimil după partea de început a reportajului ©7C

New York Times publica în 28 septembrie 1884 un acid reportaj de călătorie din Transilvania. Semnat discret, doar cu iniţialele (D.K.), materialul narează călătoria autorului de la Szolnok la Braşov, întreprinsă cu trenul. Jurnalistul descrie atât peisajul înconjurător cât şi oraşele Oradea şi Cluj, dar prezintă şi locuitorii cu obiceiurile lor, presărând de asemenea vorbe despre trecutul zonei.

Este un savuros reportaj despre Transilvania, în stilul clasic şi uşor naiv – privit din secolul XXI – al jurnalismului de secol XIX (practicat până mult mai târziu în România), pe când gazetarul era actor principal în propriile texte. Ce poate fi mai plăcut de citit? 🙂

Înainte de a descrie călătoria propriu-zisă, autorul aminteşte câteva din aventurile sale anterioare, printre care se numără expediţii în Asia Centrală şi Caucaz, iar apoi face o primă descriere a regiunii: „Aici, în inima Munţilor Carpaţi, unde era odată digul dintre Ungaria şi marea furioasă a cuceririlor turceşti, ni se pare că că ne-am întors înapoi 400 de ani dintr-un singur pas. Chiar şi calendarul este vechi, încă aderând la vechiul calcul slavon, care este cu 12 zile înapoi faţă de cel al Europei de Vest, lucru care odată i-a sugerat unui bolnav de tuberculoză, invalid, că, dacă s-ar muta aici, ar avea cu 12 zile mai mult de trăit. În fiecare din micile cătune care stau agăţate ca nişte melci de dealurile uriaşe şi întunecate din jurul nostru, micile case ţărăneşti cu ţiglă roşie se văd cuibărite sub aripa câte unei masive biserici, înconjurată de un zid crenelat, unde, în zilele de lupte feroce de mult trecute, sătenii se înghesuiau, la apropierea turbanelor albe şi a stindardelor din coadă de cal ale Islamului, în timp ce casele lor ardeau şi se prăbuşeau afară, ei se înălţau dârji după ziduri şi luptau pe viaţă şi moarte până la capătul puterilor”

Urmează începutul călătoriei: „Părăsind Szolnok un pic înainte de miezul nopţii, poţi să dormi sau să te bucuri de prospeţimea aerului de noapte până la Nagy Varad (Gross Wardein, Oradea – n.r.) un loc altădată celebru în cântece şi poveşti, dar care acum trăieşte doar ca un târg prăfuit, infestat de ţânţari şi soldaţi, şi fiind alcătuit, după toate aparenţele, doar din cazărmi, biserici şi baruri. Dincolo de acest loc încântător, preria fără margine care a fost, pentru patru sute de ani, câmpul de bătălie dintre creştini şi turci se întinde în faţa ochilor obosiţi, milă după milă, în toată măreţia şi singurătatea sa, care, dacă nu ar fi fost prezenţa căii ferate şi absenţa tătarilor mei de încredere, m-ar fi făcut să mă imaginez traversând încă o dată stepele monotone ale Asiei Centrale”.

După alte câteva pasaje descriptive, brusc, apar probleme la calea ferată, care fac trenul să se oprească (hm, nimic nou sub soare). „«Mă tem că ceva nu este în regulă aici», spune singurul nostru tovarăş de călătorie, un tânăr ofiţer austriac cu înfăţişare proaspătă (care apoi s-a prezentat ca fiind Ober. Lieut. Karl Leitschaft) arătând spre torentul maro de apă tulbure care năvălea de-a lungul ambelor părţi ale căii ferate, părând că creşte în adâncime în fiecare moment. «Trebuie că a plouat din greu sus în munţi, ca apele să fie aşa; şi dacă…». În acel moment trenul deodată a început să încetinească, viteza micşorându-se din ce în ce mai mult, şi în cele din urmă s-a oprit de tot. Se aude o larmă confuză de voci undeva în faţă, o mână de oameni agitaţi, cu felinare, se plimbă de ici-colo prin ploaie, iar apoi am aflat de la un conductor că apele luaseră pietrişul de sub şine, şi, până când situaţia nu se rezolvă, trebuie să stăm pe loc şi să fim răbdători”, scrie autorul.

Obeliscul Carolina

Obeliscul Carolina, monumentul persiflat de jurnalistul american

În cele din urmă, călătorul ajunge la Cluj, oraş de care nu se arată foarte încântat. „Ciudatul mic oraş de garnizoană Klausenburg, mai cunoscut sub numele său unguresc, Kolozsvar”, îl descrie jurnalistul. „Principalul hotel din Kolozsvar este o clădire ciudată, întinsă în toate părţile, plină de scări răzleţite şi pasaje misterioase, încât nu m-am întors niciodată dintr-o plimbare fără o vie curiozitate de a vedea în ce parte a hotelului voi ajunge, în a cui cameră voi intra în locul camerei mele. Oraşul în sine – un loc liniştit şi de modă veche, care se pare că s-a străduit din răsputeri să planteze supărătoarea staţie de cale ferată  cât mai departe posibil – este aşezat într-o vale înfrunzită, închisă de dealuri joase, pe vârful unuia se ridică o  mică cetate de culoarea untului, supraveghind  bulevardul larg şi umbrit care însoţeşte râul. Arhitectul Kolozsvar-ului trebuie că s-a inspirat din reţeta irlandezului de a face un tun: «Ia o gaură şi pune fier în jurul ei», oraşul fiind construit în jurul unei vaste pieţe patrulatere, suficient de mare pentru trecerea în revistă a unui regiment întreg, în centrul căreia o coloană de piatră cu o lungă inscripţie în latină comemorează uluitorul fapt că, odată, Împăratul şi Împărăteasa au onorat locul prin aceea că au venit aici, iar apoi au plecat”.

Coloana în cauză este Obeliscul Carolina, care, la vremea respectivă, se afla în centrul Pieţei Unirii (pe atunci, Fő tér). Hotelul despre care vorbeşte jurnalistul ar putea fi Melody sau Transilvania, ambele funcţionând la vremea respectivă.

Târg în Piaţa Unirii, fotografie din 1887. Probabil aşa ceva a văzut de pe fereastra camerei de hotel şi autorul reportajului, dacă a tras la actualul hotel Melody

Drumul de la Cluj la Braşov îi permite călătorului să descrie localnicii, cu accente nu foarte măgulitoare despre români. „Expresul parcurge în opt ore cele 220 de mile dintre Kolozsvar şi Brazso (Braşov – n.r.), dar grupurile pitoreşti din fiecare staţie uşurează cu mult ceea ce d-na Malaprop ar fi numit Te Deum-ul călătoriei. Este, o dată, acest ţigan negricios care arată ca un bandit şi care te scrutează atent, cu ochii săi întunecaţi, pătrunzători, prin buclele negre, lăţoase, care îi cad pe ochi. Mai este faţa aspră, pământie, cu mustaţă, a ţăranului transilvănean, umbrită de o pălărie de paie deteriorată. Mai încolo, unul lângă altul, se află ungurul înalt, vânjos, măsliniu şi recrutul austriac, roşu la faţă, cu părul deschis la culoare şi înfăţişare voioasă. Iar acolo, mai frapant decât toţi, este valahul pe jumătate sălbatic cu ai săi largi pantaloni albi băgaţi în cizmele înalte, şi o curea de piele aproape la fel de lată şi de grea ca un gâtar de cal, în jurul brâului. Orice pictor care ar vedea o bandă de indivizi din aceştia întrând într-o târg transilvănean dis-de-dimineaţă, cu căruţele lor rudimentare şi caii lor slabi şi musculoşi, cu greu ar găsi alt obiect de studiu pentru o pictură a hunilor lui Attila în marşul lor spre nimicirea puterii căzătoare a Imperiului Roman.

Totuşi, aceşti sălbatici needucaţi, dintre care unul din o sută ştie să scrie şi să citească, au propriile idei vagi despre măreţia naţională şi gloria străveche, pentru care nu o dată şi-au riscat vieţile, cu la fel de mare nesăbuinţă ca orice cruciat de viţă nobilă”, notează autorul textului.

Piaţa Sfatului din Braşov, cu Biserica Neagră, fotografie de epocă

Reportajul se încheie la Braşov, unde jurnalistul este surprins de o ploaie torenţială, care transformă strada principală a oraşului într-o cascadă: „Când, în cele din urmă, am reuşit încă o dată să ajungem la strada principală a oraşului, după o luptă lungă cu tufişurile şi gardurile, de-a lungul dealului ud şi alunecos, am găsit toată populaţia privind unii la alţii, aşezaţi în două linii paralele, peste noianul de apă spumegândă, de culoarea berii, care acoperise tot carosabilul, spărgându-se ca o cataractă, la un moment dat, peste un morman de lemne rupte”.

8 Responses to “De-a curmezişul Ardealului, cu New York Times, în 1884”

  1. madalina spune:

    fuarteeee tareeee!!!! bravooo bravooo, de trei ori bravooo! 🙂

  2. […] Am ajuns astfel pe acest site. […]

  3. olahus spune:

    da, putin magulitor pentru romani. revin sa citesc restul

  4. cam spune:

    unde putem citi originalul?

  5. cristi spune:

    poate cineva sa ma ajute cu imagini ale Brasovului vechi, dar mai de calitate?

Leave a Reply