Feed on
Posts
Comments

Cred că descrierea pe care Antonio Possevino, primul rector al Colegiului Iezuit din Cluj (stră-strămoşul Universităţii „Babeş-Bolyai” de astăzi), a făcut-o Transilvaniei la 1583 merită detaliată un pic, măcar pentru că nu am găsit niciunde textul pe internet. Aşa că voi reda în câteva episoade paragrafele mai relevante ale acestei descrieri.

Peisaj tipic Transilvaniei saxone ©7C

Peisaj tipic Transilvaniei saxone ©7C

Iată o descriere a celor şapte oraşe săseşti (dintre care Clujul era deja pe jumătate maghiarizat) făcută de Possevino, atât din documentarea la faţa locului cât şi inspirat de lucrarea lui Georg von Reichestorffer, „Chorographia Transylvaniae”. Accentul este pus îndeosebi pe cele mai mari oraşe al Transilvaniei de la vremea respectivă, Sibiul şi Braşovul.

„Aşadar, în număr de şapte sunt oraşele săseşti: Sibiu, Braşov sau Corona, Bistriţa, Sighişoara, Mediaş, Sebeş sau Sebeşul săsesc şi Cluj sau Claudiopoli.

Sibiul la 1650 ©Radu Oltean&Art Historia

(…) Sibiul este capitala tuturor celoralalte oraşe săseşti; are un înconjur de două mile, este aşezat pe o câmpie şi este înconjurat cu două rânduri de ziduri; şi în afara de aceasta este foarte puternic mulţumită poziţiei sale, el având şanţuri adânci şi aproape de jur împrejur, multe iezere întinse care îngreuiază venirea acelora ce ar vrea să se apropie sau să-şi aşeze tabăra în prejma lui.
În aceşti ultimi ani a mai fost sporită cu un mare bastion care este cât o cetăţuie bună. Oraşul întreg este mai degrabă în formă de cerc decât de altă figură geometrică, dar înăuntrul său casele sunt toate de zid, bine clădite. (…) Un râu încântător curge prin oraşul care nu suferă aproape niciodată de foamete, căci are multe şi foarte bune rezerve de grâu, ferite de orice stricăciune din cauza vremii şi câteva mori astfel făcute încât nu pot în niciun chip fi oprite din mers sau distruse de duşmani. (…) Oraşul se cârmuieşte cu chibzuinţă de dregătorii săi şi are 18 sate regale tributare, are cancelaria sa care ţine socotelile şi decretele sale ca şi ale tuturor celorlalte oraşe confederate. La o depărtare de o leghe de acest oraş se găsesc mine de sare într-o localitate care se numeşte Ocna Sibiului pe care ei o numesc în limba germană Salzburg (…). De jur împrejur sunt aşezate diferite oraşe sau sate atât de mari şi de populate şi cu împrejurimile atât de bine cultivate şi de roditoare, încât m-am mirat pe drept cuvânt (…). La o milă depărtare tot spre miazăzi, este localitatea Cisnădie, nu prea mare, totuşi renumită, nu atât pentru castelul său întărit, cât pentru faptul că aici se fac seceri pentru secerat şi de aceea ţăranii se adună adeseori aici, în mare număr. La o depărtare aproape egală, puţin mai jos de Cisnădie se găseşte dealul de la Cisnădioara în vârful cărui se află un castel de piatră frumos cioplită – foarte bine clădit, în care, în timp de război, locuitorii din acele câmpii îşi duc cu ei şi îşi pun la adăpost lucrurile lor o dată cu viaţa lor. La două leghe mai departe de oraş se găseşte acea localitate pe care am pomenit-o mai sus (Turnu Roşu – n.r.), unde sibienii ţin straja obişnuită; şi de aici se poate pătrunde în Ţara Românească (…)

Braşovul în sec XVII ©Radu Oltean&Art Historia

Corona  numit de unguri Brassov şi de saşi, care-l locuiesc, Kronstadt, este un târg de mărfuri bogat şi foarte populat şi este renumit pentru negoţul pe care-l fac ei cu secuii, muntenii, moldovenii, armenii şi grecii şi alţii care roiesc aci. Oraşul, dacă îi socotim înconjurul său, este ceva mai mic decât Sibiul, dar împreună cu cele trei suburubii care se întind pe trei văi este mai mare; una dintre acestea este locuită de români, cealalată de unguri, a treia de acei ce-şi zic saşi, adică germani şi care cultivă cu hărnicie pământul. Oraşul are o formă aproape pătrată, este foarte bine întărit şi bine clădit, înconjurat cu două rânduri de ziduri şi turnuri sau bastioane şi cu două rânduri de şanţuri şi este aşezat între munţi nespuşi de frumoşi într-un loc neted şi mlăştinos şi de aceea nu este supus primejdiei de a fi minat. Aproape în fiecare uliţă curg şuvoie de apă care izvorăsc în mare număr în toată acea regiune. (…) Odinioară lumea se dedica aici cu sârguinţă învăţăturii. Şi locuitorii susţin că după acea vestită bibliotecă pe care a făcut-o regele Matia Corvin, la Buda, nici o alta din regat nu a fost mai bogată şi mai completă ca aceasta care se afla în acest oraş. Apoi regiunea în care este aşezat oraşul este aproape o altă Transilvanie, deoarece este înconjurată de munţi şi despărţită de Ţara Secuilor printr-un râu pe care Ptolemeu îl numeşte Oltul. Iar ţinutul care este întocmai ca o grădină minunată se numeşte Ţara Bârsei (…).

Bistriţa este al treilea dintre oraşele săseşti, numit de germani Nösenstadt. Prin el trece un râu cu acelaşi nume, care se varsă după două leghe în Someş (…). Este aşezat într-o vale largă, având de amândouă părţile dealuri acoperite cu vii.

Sighişoara în secolul XVIII ©Radu Oltean&Art Historia

Sighişoara, în limba germană „Scheszburg”, este al patrulea oraş. Se întinde de pe dealul pe care este aşezat până la vale, şi este udat de un râu care se varsă în Mureş nu departe de Alba Iulia

Mediaşul numit de germani „Mydwisch”, aşezat în centrul Transilvaniei, foarte roditor, a fost înainte un oraş deschis, dar apoi, fiind înconjurat cu ziduri, a fost prefăcut în cetate. El este udat de râul Târnava Mare care  izvorăşte din Munţii Ciuc (…).

Sebeşul sau Sebeşul săsesc, numit de germani Mühlbach, se află la o distanţă de o leghe de Alba Iulia într-o câmpie şi o vale, înconjurat cu ziduri; nu are populaţie prea numeroasă. Se crede că acesta a fost primul dintre oraşele săseşti. Biserica încă în picioare arată hotărât cât de mare a fost evlavia locuitorilor atunci când credinţa catolică stăpânea acele inimi. Acest oraş are 17 sate regale. Aici se încarcă pe Mureş sarea (…)

Clujul între 1750-1820©Radu Oltean&Art Historia

Clujul între 1750-1820 ©Radu Oltean&Art Historia

Clujul, al şaptelea dintre oraşele săseşti, este numit azi în limba latină Claudiopoli şi de către germani Clausenburg; se află la o depărtare de şapte leghe bune de Alba Iulia; este înconjurat cu ziduri, bine populat de germani şi unguri care cârmuiesc alternativ oraşul în fiecare an; are dealuri pline de vii şi suburbii foarte mari şi este bine întărit (…).

Sursa: „Călători străini despre Ţările Române (vol. II)”

Despre Possevino trebuie spus că a călătorit în Ardealul princiar ca trimis al Papei Grigore al XIII-lea cu scopul de a a evalua numărul şi starea credincioşilor catolici şi a clerului de această confesiune, în contextul în care majoritatea populaţiei trecuse la o confesiune reformată (Unitarianism, Calvinism sau Luteranism) sau era ortodoxă, şi să găsească soluţii pentru revigorarea credinţei catolice.

4 Responses to “Transilvania lui Possevino (I): Oraşele saşilor”

  1. blogideologic spune:

    Bună idee! Felicitări ! De fapt iezuiţii au fost ctitorii întru excelenţă ai acestei Universităţi B-B !

  2. transildania spune:

    Am avut si eu norocul sa am in maini volumele „Calatori straini despre Tarile Romane”, este o sursa de capatai pentru istoria Tarilor Romane.

    In ce priveste rolul iezuitilor si mitul ca ei ar fi fondat prima universitate transilvana am o parere personala usor diferita, dar nu vreau sa intru in polemica cu nimeni.
    Faptele se prezinta astfel:
    Dupa ce reforma a patruns in Transilvania practic in a doua jumatate a secolului 16 practic nu mai existau credinciosi catolici in Transilvania, chiar si scaunul episcopului catolic de la Alba Iulia a fost vacant timp de un secol.
    Iezuitii au fost adusi in Transilvania de catre principele (si apoi rege al Poloniei) Stefan Bathory, ei s-au oupat si de educatia nepotului sau Sigismund Bathory. Colegiul pe care l-au fondat nu avea rang de universitate si s-a aflat in directa concurenta cu colegiile unitariene si reformate din Cluj. Dupa venirea generalului imperial Basta in Transilvania, iezutii au recurs la mijloace ofensive impotriva celorlalte confesiuni, ceea ce a dus la tensiuni. In cele din urma si Basta si iezuitii au fost izgoniti din Cluj si din Transilvania prin forta pentru ca toate starile Transilvane (si cele care le erau favorabile initial) si-au dat seama ca pericliteaza libertatea religioasa, si „constitutia”, libertatile starilor atunci in vigoare. Colegiul iezuit fondat atunci nu a avut continuitate, si politica de contrareforma si recatolicizare fortata a putut reinepe abia la sfarsitul secolului 17.

  3. laura spune:

    îmi place asta cu „germani şi unguri care cârmuiesc alternativ oraşul în fiecare an”. aş reîncetăţeni-o. 🙂

Leave a Reply