Feed on
Posts
Comments

Pe lângă cele scrise despre românii din Ţara Haţegului (vezi aici), cei din Scheii Braşovului (vezi aici) sau cei care trăiau printre secui (vezi aici), Possevino relatează despre români în mai multe alte pasaje ale lucrării sale:

„Trei feluri de popoarea locuiau şi locuiesc în Transilvania; ungurii (…) românii care nu au un centru hotărât al lor, saşii.”

„Nu prea departe [de Abrud] este Zlatna, locuită de români, care se arată a fi fost mai mare şi mai populată din cauza minelor de aur.”

Cetatea Făgăraş

Cetatea Făgăraş

„Apoi în sfârşit este un alt căpitan în comitatul Făgăraşului, acesta cârmuieşte cetatea cu acelaşi nume cu dependenţele sale. Acest comitat este înăuntrul Transilvaniei, având un înconjur de 12 leghe ungureşti (…) Sus-numitul comitat este aşezat într-un loc foarte frumos, având un castel bine întărit şi peste 70 de sate, aproape toate pline de români, deşi în oraşul Făgăraş se găsesc unguri, saşi şi români.

Supuşii nu contribuie decât cu 200 de ostaşi călări pe cheltuiala lor când se face vreo expediţie obştească. În afara de aceasta, are un număr oarecare de boieri, adică de înnobilaţi, care, primind pământ de la conte, sunt apoi obligaţi să meargă la război, când nevoia o cere.”

„Cât despre români (…) nu se poate spune altceva decât că ei purced întocmai ca ceilalţi supuşi ai nobililor şi ai oraşelor saşilor, plătind dări şi fiind folosiţi la ceea ce li se porunceşte după împrejurare.”

„Cât despre români, cum ei nu au vreun ţinut anume al lor, ci trăiesc amestecaţi printre unguri şi saşi, ei atârnă în orice privinţă, afară de religie de aceia în a căror jurisdicţie locuiesc.

Acest fel de oameni, deşi sunt umili în ce priveşte traiul, îmbrăcămintea şi locuinţele şi foarte obişnuiţi şi aplecaţi spre furt, au totuşi câţiva nobili printre ei, dar nu cu atâta vază cum sunt nobilii unguri, şi deşi câteodată se arată mai viteji la război decât ungurii, sunt totuşi socotiţi mai prejos când sunt răsplătiţi de principe.

Şi cu toate acestea este uimitor cât au fost de îndărătnici până acum, împreună cu cei din Ţara Românească şi din Molodva, în schisma lor şi în ritul grecesc.

Aceştia au un mitropolit, care îşi are reşedinţa la Alba Iulia şi care a întemeiat aproape toate bisericile lor pe care le au acum în cuprinsul Transilvaniei. Principele îl întăreşte în această demnitate; trebuie doar să aducă scrisoare de la oricare patriarh sau episcop prin care să facă dovada că este episcop.
Fosta biserică episcopală din Vad

Fosta biserică episcopală din Vad

Un alt episcop al lor se află în ţinutul Dejului (probabil episcopia Vadului – n.r.). Al treilea este la Şimlău. Ei slujesc liturghia în limba rascină sau sârbă în care spun că a tradus-o Sfântul Ieronim. Şi preoţii lor care se numesc popi, aşa cum se obişnuieşte în Rusia şi Moscovia, nu înţeleg nici măcar ceea ce citesc, deoarece de cum au abia cunoştinţa buchelor sunt ridicaţi la preoţie.

Ceremoniile şi cuvintele liturghiei sunt aproape aceleaşi ca la catolici. Păzec foarte mult posturile şi sărbătorile. Dacă totuşi vreun nobil, sub a cărui jurisdicţie se află ei, vrea să-i silească la erezia sa, şi ei fac plângere la principe (cum şi obişnuiesc), principele nu poate să folosească altă pedeapsă decât în cuvinte şi în mustrări, căci orice fel de sectă este liberă pe domeniile proprii, după cum am spus.

Aşadar priciniile duhovniceşti ale românilor sunt îndeobşte hotărâte de episcopii lor; de altfel ei împărtăşesc multe din acele erori pe care le urmează alţi schismatici (…)”

One Response to “Transilvania lui Possevino (III): Despre români”

  1. Nu se folosea termenul „Romani” in sensul modern „rom^nii” de astazi, ci „VALLACHI” (valacci, valachi etc.) ; „ROMANI” ca termen pana in sec.XIX (1806) definea legatura cu „Sacro Romano Impero”!…

Leave a Reply