Feed on
Posts
Comments

Andrew Archibald Paton

CARTEA. Scriitorul englez Andrew Archibald Paton a lăsat în urma sa o foarte interesantă descriere a Transilvaniei, pe care a vizitat-o în iarna din 1849-1850. Observaţiile sale de călătorie sunt prinse în cartea „Gotul şi hunul; sau Transilvania, Debrecen, Pesta și Viena, în 1850” (The Goth and the Hun; or, Transylvania, Debreczin, Pesth, and Vienna, in 1850), apărută în 1851. Descrierile locurilor, oamenilor şi obiceiurilor acestora alternează cu lungi digresiuni pe teme politice stringente, la vremea aceea, legate de statutul celor trei mari naţiuni transilvănene – ungurii, saşii şi românii (ultimii numiţi cel mai adesea „daco-romani” dar şi „valahi”) – şi comportamentul acestora pe parcursul războiului civil din 1848-1849.

AUTORUL. Andrew Archibald Paton a fost un scriitor și diplomat englez născut în 1811. A murit la Ragusa, astăzi Dubrovnik (Croaţia), în 3 aprilie 1874. S-a făcut cunoscut datorită cercetărilor şi explorărilor sale geografice şi etnologice, în urma cărora a publicat cărţile „Sirienii moderni” (1844), „Serbia, cel mai tânăr membru al familiei europene” (1845), „Munţii şi insulele Adriaticii” (1849), „Gotul şi hunul” (1851) şi „Bulgarul, turcul şi germanul” (1855). Ultimele patru cărţi au fost republicate în două volume, sub numele „Cercetări privind Dunărea şi Adriatica”, în 1861. Alte lucrări semnate de el sunt „Mamelucii” (1851), „Melusina, o nouă poveste nemuritoare” (1861) şi „Schiţe despre partea urâtă a naturii umane” (1867). Volumele sale au fost bine primite în Londra de la jumătatea secolului al XIX-lea, A.A. Paton fiind ales membru al prestigioasei Societăţi Regale de Geografie. 

ITINERARIUL. A.A. Paton intră în Transilvania pe la Zam, venind dinspre Arad, pe Valea Mureşului. Călătorul urmează ruta Orăştie – Sebeş – Sibiu (şi împrejurimi: Dumbrăveni, Mediaş, Turnu Roşu) – Sighişoara – Odorheiu Secuiesc – Târgu-Mureş – Turda – Cluj, după care iese din Transilvania, spre Oradea.

Emblema Societății Regale de Geografie

STEREOTIPURI. Paton este tributar opticii occidentalului acelor vremuri, potrivit căreia în estul Europei trăiesc popoare mai înapoiate, dar dispuse şi chiar dornice să îmbrăţişeze valorile naţiunilor „civilizate”. Astfel, saşii sunt înfăţişaţi ca un vârf de lance al naţiunilor civilizate, dar uşor mai înapoiaţi decât germanii şi austriecii din „mainstream”. Maghiarii sunt văzuţi ca o naţiune mândră şi nedreptăţită de politica imperială, dar şi neînţelegătoare faţă de slovaci sau români şi îndărătnică (mai ales secuii), cu excepţia înaltei aristocraţii, care se ridică la nivelul Occidentului. Cât despre români, aceştia sunt descrişi ca nişte semi-sălbatici, în plin proces de emancipare, care au terorizat Transilvania prin fărădelegile săvârşite în timpul tulburărilor din 1848-1849.

SELECŢIA. Am selectat pentru traducere notele de călătorie care mi s-au părut cele mai relevante, respectiv cele care fac referire la locurile, oamenii şi obiceiurile epocii, făcând abstracţie de teoriile şi comentariile politice ale autorului, pe care le las în seama altora, capabili să fie mai neutri la lecturarea lor.

SURSA & METODA. Pentru documentare am consultat varianta digitalizată a unui exemplar din „Gotul şi hunul”, aflată în patrimoniul Universităţii California Santa Barbara şi disponibilă aici. Numele oraşelor le-am tradus în limba română, acolo unde acest lucru a fost posibil. Majoritatea imaginilor care însoţesc textul provin din lucrarea „Transilvania; produsele şi poporul său”, tipărită în 1865 la Londra sub semnătura poetului şi jurnalistului Charles Boner, despre care mai puteţi citi aici . Traducerea o voi publica în serial, dată fiind cantitatea relativ mare de muncă.

Iată prima parte:

Castelul din Zam, proprietate a familiei Nopcsa, la începutul secolului XX. Acum este spital de nebuni


În dimineața următoare, după o călătorie de două ore, trecând peste un mic pârâu care clipocea spre Mureș, am ajuns în Transilvania; și niciodată, într-o sumedenie de călătorii pe mare și pe uscat, nu am intrat într-o țară nouă care să înfățișeze un peisaj mai frumos și mai melancolic. Zam este numele punctului de trecere dintr-o țară în alta, și Zamul nu se va șterge în curând din amintirile mele.
Cititorul să își imagineze Mureșul nu într-o vale strâmtă, între munți, ci lățindu-se într-un larg amfiteatru; vârfuri crestate și prăpăstii încoronate de păduri deasupra tuturor înălțimilor, de jur-împrejur – întinderi de zăvoaie și pășuni coboară spre o luncă verde și o grădină englezească, sau parc, închisă cu un zid jos de piatră, cu gazon și pâlcuri de vegetație, care înconjoară conacul unui nobil de la țară, care, pe o colină domoală, alcătuiește partea centrală a tabloului; în timp ce în spatele lui se află un sătuc nou și curat, din grija evidentă a stăpânului  moșiei.

Aici era ferma și o reședință de vară șic; acolo era hanul comod de pe marginea drumului și poșta, dar toate sunt în ruină, fără acoperiș și fără viață în ele; nici țipenie de om într-un loc care, cu un an în urmă, era o încântare pentru privitor; și locuința nu era doar de un confort rural ci plină de bun-gust și luxoasă, așa cum o arăta mozaicul de pe pavimentul salonului. Acesta era sălașul și satul unui nobil de țară valah, un loialist, numit Nopcsa, a cărui casă a fost atacată și jefuită de secui, iar distrugerea desăvârșită de proprii săi conaționali

Orăștie în prima parte a secolului al XIX-lea, Piața Mare

….
La Szaszvaros sau Broos (Orăștie-n.r.) a fost primul loc în care am ajuns pe teritoriul acestui neam (sașii-n.r), ale cărui obiceiuri, tradiții, civilizație și educație sunt deosebite în mod esențial atât de cele ale maghiarilor cât și ale daco-romanilor, iar această parte a Transilvaniei este numită Ținutul Sașilor. Szaszvaros, un cuvânt unguresc, se traduce literal ”orașul săsesc”, locuit fiind pe două treimi de sași și o treime de maghiari; dar locul este mai degrabă de factură germană decât maghiară și amintește de acele orășele de modă veche din Bavaria sau de pe Rin, cu casele tencuite și vopsite în aceleași culori și având un fronton verde sau roșu la stradă. (…) Majoritatea sașilor poartă pălării din lână și pe drumuri sunt rar văzuți pe jos ci pe micuții cai vioi din Transilvania. Femeile nu se remarcă prin frumusețe și au un mod special de a-și purta părul, cosițele fiind împletite într-o coadă strânsă pe frunte și atârnând pe obrazul drept.

Orașele lor au un pronunțat aspect medieval, cu turnuri și ziduri vechi, ca în fundalul picturilor lui Callot, iar la Sebeș, următorul oraș după Orăștie, hanul era în urma spiritului epocii, și peste tot în dormitorul meu, în locul portretelor la modă, cu Rodolph, Fleur de Marie și Maitre d’Ecole,  se regăseau aventurile și peripețiile Fiului Risipitor.

Vedere a Sibiului


Hanul principal din Sibiu se află imediat după zidul orașului. Trei părți ale
curții sunt formate din clădire, iar bătrânele metereze a căror linie e ruptă de turnurile înalte și pătrate ale construcției medievale formează a patra latură, iar din galeriile primului etaj al hanului, cu deschidere spre dormitoare, se vede priveliștea vechii turle a catedralei orașului, ridicându-se din spatele acestor rămășițe ale timpurilor trecute. Zăpada grea a acoperit toate acoperișurile orașului care se pot vedea și, din când în când, grelele care transilvănene, trase de șase sau opt cai, cu clopotele zdrăngănind la gât, umpleau drumul de dedesubt. Căruțașii purtau haine albe de lână, dichisite cu arnici roșu, iar răsuflarea cailor arunca fuioare de abur în gerul unei dimineți transilvănene.

Camera pe care am făcut-o rost fusese proaspăt mobilată, iar oficiile de gazdă le-a făcut o amazoană durdulie cu obrajii rumeni, care a fost camerista cea mai versată într-ale politicii pe care am întâlnit-o de-a lungul călătoriilor mele, și obișnuită să suporte puzderia de glume făcute de feluriții călători.

Stradă în Sibiu


Zilele următoare au fost dedicate vizitatului Sibiului și locuitorilor săi, pentru că acum este capitala Transilvaniei, fiind înainte doar capitala Ținutului Sașilor, așa că dacă spațiul de locuit este din abundență în Cluj, care a fost înainte capitală, acum există un deficit în acest sens în Sibiu. Orașul este, una peste alta, bine construit, dar prost pavat, și este ridicat pe o colină neregulată, a cărei parte centrală și cea mai înaltă este ocupată de Înalta Biserică sau fosta catedrală, un vechi edificiu de mari dimensiuni de arhitectură gotică, construit în vremuri catolice, în stilul menționat; dar cum sașii sunt luterani, încă poartă urme ale desfigurărilor iconoclaste din perioada Reformei
Acesta a fost centrul nucleului original al orașului, construit în 1161, care era limitat la această colină, dar care a fost extins de mai multe ori; așa-numitul Oraș de Jos a fost inclus în interiorul pe atunci noilor, dar acum vechilor ziduri, care în multe locuri au fost sparte, pentru ca Sibiul să poată fi denumit un oraș deschis
Aceste ziduri, cu trei turnuri pătrate, contribuie mult la înfățișarea pitorească a orașului dar nu și la trănicia acestuia. Sunt foarte puține case moderne în oraș și întregul loc are un aspect de veche bunăstare.

În Piața Mare se află biserica catolică, casa Guvernului și principalul edificiu privat al orașului, reședința baronului Bruckenthal, un palat în stilul arhitectural italienesc, cu numeroase apartamente dedicate unei galerii de pictură și unui cabinet de istorie naturală, care mi-au produs o mare plăcere, mai degrabă ca dovadă a dorinței de a cultiva artele și de a da o destinație lăudabilă unui patrimoniu de mari dimensiuni, decât prin valoarea intrinsecă a picturilor, dintre care cele mai multe, deși catalogate ca aparținând unor maeștri, mi s-au părut niște copii mediocre; dar arhitectura grandioasă a palatului însuși (chiar dacă stricată de un acoperiș cu structura prea ridicată și mansardă grea) este remarcabilă în mijlocul acestei vechi arhitecturi germanice.

Ludwig von Wohlgemuth, guvernatorul Transilvaniei în timpul călătoriei lui Paton


Sibiul este un loc cam de modă veche, iar hanurile sunt vechi ospătării cu ziduri groase, dintre care una este în mod evident contemporană cu prima colonizare a orașului, zidul său find mult mai lat în partea de jos decât de sus.
Dar pavajul orașului este cea mai rea caracteristică a locului, fiind compus din pietre mari puse neregulat laolaltă, cu canalul de scurgere în mijloc și cu câteva pietre înălțate la anumite intervale, pentru a permite trecătorilor să treacă de o parte sau alta a unei gârle negre și noroioase.

Am spus că clădirea Guvernului se află în Piața Mare și, cât am fost acolo, forma un punct de uniune al societății, fiindcă în viața de zi cu zi, cele trei neamuri, sașii, maghiarii și daco-romanii rămân distincte și separate unul de altul, dușmănia fiind aprigă și de nestins.

One Response to “INEDIT Peregrinările prin Transilvania ale unui britanic, membru al Societăţii Regale de Geografie (I)”

  1. […] Sursa foto Share Thanks for passing by: ↓ Name* […]

Leave a Reply