Feed on
Posts
Comments

Centrul Clujului în 1859, la 10 ani după vizita lui A.A. Paton

Rezumat: Călătorul britanic străbate Câmpia Transilvaniei, de a cărei bogăţie e uimit, la fel ca şi de lenea localnicilor, descrie bogăţia în aur a Arieşului şi ajunge la Cluj. Este impresionat de oraş, pe care îl consideră cel mai bine clădit din Ungaria şi Transilvania, cu excepţia marilor oraşe cu populaţie majoritar germană. Este încântat şi de primirea pe care i-o face înalta societate din Cluj, dar şi de condiţiile de cazare de la Hotelul Biasini şi sesizează tensiunea existentă între maghiarii radicali, pe de o parte, şi români, germani şi reprezentanţii austriecilor, pe de alta.

Împărțirea etno-geografică a Transilvaniei nu este atât de greu de înțeles, dacă ne amintim că partea de sud este săsească, adică ținuturile din jurul Sibiului și Brașovului, cu Făgăraşul în mijlocul lor, care este aproape pur daco-roman. În estul Transilvaniei toată țara dintre Târgu-Mureș și granița cu Valahia este secuiească. În nord-est se află o insulă săsească, Bistrița, destul de separată de restul sașilor, din sud. Tot restul Transilvaniei este daco-romană în substrat, cu o clasă stăpânitoare maghiară și cu câteva mâini de maghiari, răspândiți în orașe și sate.

După ce am plecat din Târgu-Mureș, am coborât pe Mureș și, părăsind teritoriul secuiesc, am intrat în acel ținut amestecat pe care mai sus l-am descris ultimul.
Regiunea deluroasă din dreapta este numită Câmpia Transilvaniei, este slab populată, bogată și fertilă, și, de aceea, este foarte diferită de Ținutul Secuiesc, care este suprapopulat și nu are pământ la discreție. Așa că secuiul trebuie să își câștige existența tăind lemne nu doar din pădurile sale ci și din cele de pe Mureșul de sus, în partea de nord-est a Transilvaniei, și este mai muncitor și mai harnic decât țăranul maghiar hoinar din câmpiile Ungariei. În Câmpia Transilvaniei, bucatele sunt așa de îndestulătoare și populația așa de leneșă încât contele K. mi-a dat asigurări că avea un lan frumos de grâu în această zonă, care a putrezit pe camp, deoarece, fiind pământ alodial, țărănimea nu a vrut să îl culeagă, deși în repetate rânduri le-a oferit o parte din recolta obținută. Așa de mari sunt contrastele pe care doar o singură zi de călătorie le oferă călătorului.

Familie de ţigani, fotografie de la jumătatea secolului al XIX-lea

Apoi am urcat pe Aranyos (Arieș – n.r.) la Turda, râu care este numit „Auritul” (în maghiară – n.r.) de la nisipurile sale, care abundă în acest metal prețios. Toți munții din partea de vest a Transilvaniei, care o despart de câmpiile Ungariei și bazinul Crișului, abundă în metale prețioase, mai cu seamă aur. Dar, deși Valea Arieșului are o mare populație daco-romană, procesul minuțios al spălării aurului este în mâna țiganilor, care, dacă sunt harnici, și mai ales după ploile grele din primăvară și toamnă, fac un venit bun, grăunțele [de aur] fiind vândute la un preț fix directorului general al Minelor Regale, la Zlatna (…)

Am ajuns acum la Cluj, fostă capitală a Transilvaniei, și am avut parte de cea mai amabilă primire din parte familiilor Bethlen, Teleki, Wesseleny, Kereny, Miko, Nemes, Bornemissa și altele, care au avut de suferit mai mult sau mai puțin, prima dată din cauza așa-numite aboliri a feudalismului, și, apoi, din cauza devastării proprietăților lor în timpul anarhiei daco-romane. (…) Orașul în sine este extrem de bine construit și, fără să punem la socoteală Pesta, Bratislava, Kosice și Timișoara (care au o largă majoritate de populație germană), Clujul este mai bine construit decât oricare alt loc pe care îl cunosc, atât în Ungaria cât și în Transilvania.
Și el a făcut parte din cele șapte cetăți ale Transilvaniei, dar elementul săsesc a dispărut aproape cu totul, iar marea aristocrație transilvană, locuind aici, a construit edificii mari și importante, multe dintre ele remarcându-se prin eleganța deosebită, atât la interior cât și la exterior. Piața mare este largă și arată ca una a unui principat german și, ca atare, nu se aseamănă nici cu soliditatea medievală a orașelor săsești nici cu înșiruirile de case cu aspect turcesc ce pot fi văzute în Ținutul Secuiesc sau pe Tisa.

Hanul, o clădire mare și modernă, a fost foarte bun, el fiind condus cu rigurozitate și atenție la curățenie de un italian îmbogățit. Așa că nemulțumirile călătorului cu privire la condițiile de cazare, care sunt valabile peste tot [în Ungaria și Transilvania] cu excepția Pestei, aici nu sunt întemeiate.
Clujul trăiește aproape integral pe seama cheltuielilor pe care le fac marii aristocrați care locuiesc aici și, ca atare, au existat multe nemulțumiri legate de puținătatea veniturilor. Nobilimea transilvăneană nu este la fel de bogată ca cea a Ungariei sau Boemiei. Totuși, un număr considerabil de familii cu venituri de câteva mii de lire sterline pe an își au reședința în Cluj.

John Paget/ sursa foto: ftr.ro

Generalul Urban, guvernatorul civil și militar, era la cuțite cu clujenii și nu comunicau aproape deloc, deoarece ei nu îi puteau ierta partizanatul activ în fruntea daco-romanilor care, pe de altă parte, îl adorau pentru curajul său temerar și pentru activitatea sa neobosită.
Societatea feminină din Cluj este cea mai agreabilă, având cunoștințe muzicale și nefiind lipsită de cultură literară. În același timp, dat fiind că toate marile familii se cunosc între ele, formalismul și răceala lipsesc cu desăvârșire. (…)

Pe parcursul sejurului meu la Cluj am auzit numeroase aprecieri la adresa caracterului și însușirilor domnului Paget, autorul „Ungariei și Transilvaniei”, care și-a cumpărat pământ în această parte a țării, pământ care a fost pustiit de daco-romani, și pot depune și eu mărturie pentru compatriotul meu, care a călătorit în lung și în lat prin Ungaria, despre marea valoare a lucrării sale și despre cantitatea însemnată de informație valoroasă [pe care a scris-o] cu privire la istoria, geografia, resursele și obiceiurile Ungariei, în general, și ale maghiarilor, în mod special.

Timpul în Cluj mi l-am petrecut studiind trecutul și prezentul, ascultând dintr-o parte pledoarii pentru unirea Transilvaniei cu Ungaria, ca bază a supremației maghiare; din partea daco-romanilor, a germanilor și austriecilor, exact opusul, iar din partea conservatorilor maghiari și a aristocrației, plângeri despre pierderile și suferințele provocate moderaților pașnici de cele două extreme.

Leave a Reply