Feed on
Posts
Comments

Cluj by night/ Foto: Sándor Bodor

Primăria Municipiului Cluj-Napoca organizează, în perioada 30 septembrie – 2 octombrie, evenimentul „Zilele Centrului Istoric al municipiului Cluj-Napoca“.

„Odată cu această ocazie se creează premisele necesare unei (re)întoarceri la atmosfera de altădată a Clujului medieval. Centrul istoric va fi însufleţit de piese de teatru, dansuri specifice epocii, concerte de muzică medievală, expoziţii fotografice şi parade ale costumelor medievale. Apogeul evenimentului va fi realizat în momentul în care, nu mai puţin de şase clădiri, piese de rezistenţă ale arhitecturii centrului istoric, vor fi iluminate simultan, într-o cromatică multicoloră“, se arată într-un comunicat de presă al primăriei.

Deschiderea oficială a Zilelor Centrului Istoric va avea loc vineri, 30 septembrie 2011, la Bastionul Croitorilor, începând cu orele 14.30. Programul integral al evenimentului poate fi consultat pe site-ul www.primariaclujnapoca.ro.

Evenimentul face parte din proiectul „La pas prin oraşul comoară – Cluj-Napoca”, fiind finanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional, în cadrul Axei Prioritare 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, domeniul major de intervenţie: 5.3 Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică. Costul total al organizării evenimentului se ridică la suma de 34.890 de lei.

3 Responses to “Zilele Centrului Istoric la Cluj”

  1. OLorand spune:

    Programul este in limba romana si engleza…

  2. SeptemCastra spune:

    da 🙁 Nu comentez atitudinile primarului de Cluj.

  3. crina spune:

    am fost azi acolo si mi s-a parut minunat. nu am retinut insa numele celor care au concertat. daca stie cineva, va rog scrieti-mi pe mailul dat. multumesc

Leave a Reply